StiripesurseȘtirile zileiPreşedintele ales al Mexicului se va întâlni în curând cu secretarul...

Preşedintele ales al Mexicului se va întâlni în curând cu secretarul de stat american

Publicat:

Preşedintele ales al Mexicului, Andres Manuel Lopez Obrador, a anunţat marţi că se va întâlni în curând cu secretarul de stat american, Mike Pompeo, informează Reuters. Departamentul de Stat de la Washington a confirmat că Pompeo va face o vizită în Mexic pe 13 iulie, potrivit agerpres.

Lopez Obrador a susţinut o conferinţă de presă după ce s-a întâlnit cu actualul şef al statului, Enrique Pena Nieto, care îşi încheie mandatul. Viitorul preşedinte şi-a făcut cunoscută intenţia de a-l invita pe Papa Francisc să viziteze Mexicul pentru a contribui la elaborarea unei strategii de pacificare a ţării, transmite AFP, care reaminteşte că din 2006 au fost ucişi în Mexic peste 200.000 de oameni, în contextul criminalităţii organizate. El ales a adăugat că vor fi invitaţi şi alţi lideri religioşi, precum şi reprezentanţi ai organizaţiilor de apărare a drepturilor omului şi ai ONU.

Citește și : Delegaţie de senatori republicani din SUA la Moscova, înaintea primului summit Trump-Putin

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Doi tineri au înșelat două femei cu peste 200 de mii de lei

Doi tineri, în vârstă de 19 și 21 de ani, au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile, fiind suspectați de implicare...

Procurorii au deschis 70 de dosare care vizează Partidul Șor și structurile afiliate

Procurorii anticorupție au pornit, în ultimii șapte ani, 70 de cauze penale privind finanțarea ilegală a partidelor, coruperea alegătorilor și fraudele electorale asociate fostului...

Ministerul Justiției avertizează asupra unei noi tentative de fraudă

Ministerul Justiției avertizează cetățenii cu privire la o nouă tentativă de fraudă, în care denumirea instituției și identitatea conducerii sunt folosite în mod abuziv...

Tofan ‘taie-n carne vie’: Ministerele trebuie să propună rapid reduceri de cheltuieli

Premierul Vasile Tofan a cerut ministerelor și agențiilor din subordine să prezinte, până la 22 septembrie, propuneri pentru optimizarea aparatului de stat. Solicitarea a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.