StiripesurseȘtirile zileiMarfă de proveniență dubioasă pe rafturile unui magazin din Chișinău

Marfă de proveniență dubioasă pe rafturile unui magazin din Chișinău

Publicat:

Marfă de proveniență dubioasă pe rafturile unui magazin din Chișinău

Un lot comercial de marfă fără acte de proveniență au fost găsite de oamenii legii pe rafturile unui magazin din Chișinău.

Citește și: „Manipulativ” și „la comandă”. Chișinăul comentează pretențiile Tiraspolului

Verificările au fost făcute în baza unui denunț fiind vorba despre mărfuri de larg consum, precum articole vestimentare, băuturi alcoolice, produse alimentare, produse cosmetice, parfumuri. În urma controlului documentar și fizic al mărfurilor de origine străină comercializate, preliminar s-a stabilit că, acestea au fost introduse treptat pe teritoriul Republicii Moldova, în cantități permise pentru uz personal, iar ulterior erau plasate spre comercializare.

Conform estimărilor, valoarea mărfurilor se ridică la sute de mii de lei. Documentați pe caz sunt doi cetățeni ai Republicii Moldova cu vârstele cuprinse între 35 și 40 ani.

Mărfurile au fost ridicate și sunt pasibile confiscării, iar investigațiile continuă.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

India lansează primul tren cu hidrogen. Atinge până la 75 km/h

India a inaugurat primul său tren de călători alimentat cu hidrogen, construit integral pe plan intern, marcând o etapă importantă în eforturile țării de...

Canicula care a lovit Europa a fost mai mortală decât se credea. Peste 10.000 de morți

Primul val major de caniculă al verii 2026 ar fi provocat peste 10.000 de decese suplimentare în Europa. Datele preliminare arată o creștere puternică...

Grecia și Italia pierd coroana. Spania are cele mai bune insule din Europa în 2026

Insulele din Spania domină clasamentul celor mai bune insule din Europa pentru 2026. Tenerife ocupă primul loc, cu un scor de 95 din 100....

De ce nu este recomandat să porți haine noi fără să le speli

Mulți oameni își îmbracă hainele noi imediat după ce le cumpără, însă specialiștii în textile avertizează că acest obicei poate avea efecte nedorite. Substanțele...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.