StiripesurseȘtirile zileiViolențele continuă în Nicaragua. Lanț uman după ciocnirile dure din Nordul...

Violențele continuă în Nicaragua. Lanț uman după ciocnirile dure din Nordul țării între manifestanții antiprezidențiale și poliție

Publicat:

Mii de nicaraguani au format miercuri un lanţ uman pe drumul de la Managua la Masaya pentru a cere plecarea preşedintelui Daniel Ortega şi încetarea violenţelor, care au făcut, marţi, în nordul ţării, un mort în confruntările dintre opozanţi şi forţele de ordine, relatează AFP.

Fluturând drapele şi îmbrăcaţi în alb şi albastru, culorile ţării, manifestanţii s-au adunat în două intersecţii situate la o distanţă de 3,5 kilometri pe drumul care uneşte capitala cu Masaya, oraş aflat la 30 de kilometri sud de Managua.

“Poporul este în picioare şi nu îi este frică. Îi spunem comandantului Ortega să plece, să demisioneze”, a declarat un tânăr manifestant, cu drapelul în mână.

Pe de altă parte, în capitală, sute de simpatizanţi guvernamentali, în majoritate funcţionari, au ripostat formând un lanţ “roşu şi negru” în culorile Frontului Sandinist de Eliberare Naţională, la putere. Marşul s-a încheiat cu un concert pe celebra arteră Bolivar.

ortega
Foto: (c) Oswaldo Rivas / REUTERS



“Nu ne retragem”, “comandantul Ortega trebuie să rămână”, au scandat sandiniştii.

Marţi, altercaţiile dintre partizanii opoziţiei şi poliţiştii care au blocat oraşul La Trinidad, în nord, au făcut, potrivit presei oficiale, un mort printre forţele de ordine, doi răniţi şi s-au soldat cu zece arestări.

Potrivit militanţilor pentru drepturile omului, mai mulţi manifestanţi antiguvernamentali au fost răniţi în această incursiune a poliţiei şi a unor indivizi înarmaţi proguvernamentali în localitatea La Trinidad, situată la 125 de kilometri nord de Managua.

Poliţia a preluat miercuri controlul oraşului după ce i-a împrăştiat pe manifestanţii care blocau arterele rutiere, potrivit unor surse din rândul bisericii şi organizaţiilor umanitare.

Nicaragua se confruntă de peste două luni cu un val de manifestaţii împotriva preşedintelui Daniel Ortega, acuzat că a instaurat dictatura împreună cu soţia sa, vicepreşedinta Rosario Murillo, dar şi de nepotism şi dirijarea represiunii în curs, care a făcut, potrivit bilanţurilor, între 220 şi 339 de morţi, precum şi 1.500 de răniţi de la 15 aprilie.

Aceste manifestaţii şi altercaţii au loc în timp ce un grup de experţi ai Comisiei Interamericane pentru Drepturile Omului a început marţi, în cadrul unui mandat de şase luni, să ancheteze asupra violenţelor din Nicaragua.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Marina Tauber NU scapă de pedeapsa grea cu închisoare

Curtea de Apel Centru a menținut hotărârea primei instanțe prin care fugara Marina Tauber, considerată drept „mâna dreaptă” a oligarhului Ilan Șor, a fost...

După 35 de ani de activitate, SIS instituie o medalie comemorativă

Serviciul de Informații și Securitate instituie o medalie comemorativă cu ocazia împlinirii a 35 de ani de la crearea instituției, care va putea fi...

Elevii sunt avertizați să nu se lase păcăliţi de escrocii care vând teste de bacalaureat

Testele de bacalaureat care apar spre vânzare în mediul online sunt false, iar elevii trebuie să fie atenți la tentativele de escrocherie. Avertizarea a...

Cod Galben de ploi puternice și descărcări electrice

Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu (AMM) a emis două Coduri Galbene, valabile pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Codul Galben de instabilitate atmosferică (descărcări...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.