StiripesurseExterneDonald Tusk: Migrația prin Belarus este organizată într-un mod paramilitar

Donald Tusk: Migrația prin Belarus este organizată într-un mod paramilitar

Publicat:

Donald Tusk: Migrația prin Belarus este organizată într-un mod paramilitar

Premierul polonez Donald Tusk a apărat poziţia dură planificată a ţării sale împotriva migranţilor la graniţa cu Belarusul, relatează dpa, potrivit agerpres.ro.

La graniţa de est a Poloniei, nu este vorba de o situaţie în care refugiaţii apar spontan şi la întâmplare, a declarat Tusk pentru ediţia de miercuri a cotidianului Gazeta Wyborcza.

“Aceste acţiuni sunt organizate într-o manieră paramilitară şi observăm din ce în ce mai mult că în Siria şi Iran sunt organizate grupuri care nu sunt antrenate doar pentru trecerea ilegală a frontierei, ci şi pentru comportamente pe care noi, cei din NATO, trebuie să le clasificăm ca fiind periculoase”, a spus premierul polonez.

Există un întreg sistem de recrutare prin reprezentanţele diplomatice ale Rusiei şi Belarusului din mai multe ţări, a mai declarat Tusk.

Din Siria, există dovezi, a spus el, că infractori şi persoane cu legături cu organizaţii teroriste sunt eliberaţi din închisori şi aduşi la graniţa polono-belarusă, care este şi o frontieră externă a Uniunii Europene.


Polonia intenţionează să adopte o nouă lege pentru a suspenda temporar dreptul la azil pentru migranţii care trec graniţa cu Belarus în mod neregulamentar. Proiectul de lege este aşteptat în câteva săptămâni.

Marţi, guvernul de centru-stânga al lui Tusk a adoptat un document privind migraţia care prevede, între altele, o restricţie temporară asupra drepturilor de azil.

Polonia şi UE îi acuză pe preşedintele rus Vladimir Putin şi pe aliatul său, liderul belarus Aleksandr Lukaşenko, că aduc migranţi din regiuni în criză la frontiera externă a UE într-o manieră deliberată pentru a exercita presiuni asupra Occidentului.

În ciuda construcţiei unui gard înalt de peste cinci metri şi a unui sistem de supraveghere electronică, migranţii încearcă să treacă graniţa în mod neregulat în fiecare zi. De la începutul anului, poliţia de frontieră a înregistrat aproape 28.000 de astfel de tentative

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Președintele din Nicaragua vrea să interzică alegerile

Președintele statului Nicaragua, Daniel Ortega, a anunțat că țara nu va mai organiza alegeri. El susține că procesul electoral e folosit de opoziție pentru...

Tofan recunoaşte în Parlament că problemele Moldovei sunt grave: ‘Deciziile nu mai pot fi amânate!’

Candidatul la funcția de prim-ministru, Vasile Tofan, și-a prezentat în Parlament programul de guvernare „UE, pace, dezvoltare”, susținând că Republica Moldova se confruntă cu...

VIDEO PSRM nu va susține programul lui Tofan și echipa lui de guvernare

Partidul Socialiștilor (PSRM) nu va susține în Parlament programul de guvernare și echipa propusă de premierul desemnat Vasile Tofan. Declarația a fost făcută de liderul...

Unul dintre cele mai grave atacuri ale Rusiei în Marea Neagră declanșează un protest diplomatic

Atacarea navelor comerciale și pierderea de vieți omenești în rândul civililor sunt „inacceptabile”, a transmis guvernul indian, citat de Reuters, potrivit stiripesurse.ro. India a convocat...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.