StiripesursePoliticăMitropolia Basarabiei îndeamnă cetățenii să participe la vot pe 20 octombrie

Mitropolia Basarabiei îndeamnă cetățenii să participe la vot pe 20 octombrie

Publicat:

Mitropolia Basarabiei îndeamnă cetățenii să participe la vot pe 20 octombrie

Mitropolia Basarabiei a lansat un apel către cetățenii Republicii Moldova, îndemnându-i să se prezinte în număr cât mai mare la alegerile prezidențiale și la referendumul republican constituțional programat pentru 20 octombrie. Reprezentanții Mitropoliei subliniază importanța participării la aceste scrutinuri, afirmând că „fiecare vot contează” în contextul viitorului țării.

„Iubiți credincioși, în ziua de duminică, 20 octombrie, vă îndemnăm să mergeți la secțiile de votare, cu conștiința împăcată că ați făcut ceea ce ține de voi pentru binele țării, pentru pacea și prosperitatea ei. Indiferent de opțiunile politice, important este să participați, să vă exprimați votul și să contribuiți la binele comun”, se arată în mesajul Mitropoliei.

Pe 20 octombrie, cetățenii vor avea de votat două buletine: unul pentru alegerea președintelui, unde vor putea alege dintre cei 11 candidați înregistrați de Comisia Electorală Centrală, și un altul pentru referendumul republican constituțional, întrebarea fiind: „Susțineți modificarea Constituției în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană?” Alegătorii vor trebui să opteze pentru una dintre cele două variante: „DA” sau „NU”.

Pentru ca referendumul să fie validat, este necesară prezența a cel puțin o treime dintre alegători. De asemenea, pentru modificarea Constituției, este nevoie ca peste jumătate din cei prezenți la urne să voteze „DA”, ceea ce înseamnă că aproximativ 550.000 de moldoveni trebuie să se exprime favorabil.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Un consilier municipal a fost reținut pentru escrocherie

Consilierul municipal din capitală din partea Mișcării Alternativa Națională, Ion Onța, a fost reținut de polițiști și procurorii PCCOCS, fiind suspectat că ar fi...

Vasile Tofan a încheiat discuțiile cu miniștrii interimari și anunță consultări pentru formarea noului Guvern

Premierul desemnat, Vasile Tofan, anunță că a finalizat discuțiile cu cei 16 miniștri interimari, în cadrul procesului de evaluare a activității Guvernului și de...

A intrat beat în apă şi s-a înecat

Un bărbat de 63 de ani s-a înecat în râul Turunciuc, după ce a consumat alcool împreună cu mai mulți prieteni. Tragedia s-a produs...

Escrocherie cu ritualuri de „curățare spirituală”

O femeie din Râșcani a fost trimisă în judecată pentru escrocherii. Aceasta făcea parte dintr-un grup criminal organizat, având rolul de curier. În urma...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.