Serena Williams anunţă că a suferit o operaţie la gât: ‘Am fost îngrozită. Am făcut analize şi totul este negativ’
Fosta mare jucătoare americană de tenis Serena Williams a anunţat, miercuri, că s-a operat de un chist de mărimea unui grapefruit la gât şi că se recuperează bine după intervenţie, informează AFP.
Fostul lider mondial din tenisul feminin, în vârstă de 43 de ani, a precizat într-o înregistrare video pe reţeaua de socializare Tik Tok că a descoperit în luna mai un chist pe partea dreaptă a gâtului, iar un examen RMN a arătat că este un chist branhial (nodul benign), potrivit stiripesurse.
Citește și: Apa este în pericol în Europa, avertizează Agenţia Europeană de Mediu
“Sunt încă în convalescenţă, dar sunt bine. Sănătatea este înainte de orice”, a postat Williams, care numără 23 de titluri de Mare Şlem la simplu în palmaresul său.
Cea mai mică dintre surorile Williams nu a procedat imediat la eliminarea chistului descoperit, ci doar după ce acesta a crescut.
“Am descoperit o excrescenţă pe gâtul meu şi am fost îngrozită. Am făcut analize şi totul este negativ. Am mers să mi-l extragă pentru că era foarte mare. Avea dimensiunea unui grapefruit şi mi-a fost destul de greu când l-au scos”, a spus ea în înregistrare.
Citește și: Rusia îşi va reduce prezenţa consulară în Norvegia











