StiripesurseȘtirile zileiAdministraţia Trump utilizează teste ADN pentru a reuni "cel puţin 3.000"...

Administraţia Trump utilizează teste ADN pentru a reuni “cel puţin 3.000” de minori migranţi cu părinţii lor

Publicat:

Administraţia preşedintelui american Donald Trump a admis joi că serviciile sale utilizează teste ADN pentru a reuni “cel puţin 3.000” de minori migranţi, dintre care 100 au sub cinci ani, cu părinţii lor arestaţi pentru că au intrat ilegal în SUA, informează AFP, conform agerpres.

“Ne conducem după testele ADN pentru a confirma legăturile de rudenie rapid şi riguros”, a declarat ministrul american al sănătăţii Alex Azar în cursul unei teleconferinţe.

Citește și : Salvini: Nicio singură altă persoană să nu ajungă în ambarcaţiuni în Italia

Serviciile sale sunt angajate într-o cursă contra cronometru pentru a-i reda pe cei “circa 100 de copii sub cinci ani” părinţilor lor până marţi, conform unei decizii a justiţiei, a precizat el.

Ceilalţi minori trebuie să-şi regăsească părinţii până la 26 iulie.


Familiile vor putea fi reunite în centre speciale dacă părinţii nu au fost eliberaţi, a precizat ministrul.

Serviciile sale cunosc “identitatea şi localizarea fiecărui copil lăsat în grija subcontractorilor noştri”, a spus el, în timp ce aceste separări şi lacrimi de copii au provocat un val de proteste în SUA şi în afara ţării.

“Ministerul Sănătăţii continuă să lucreze fără încetare pentru a-i pune în contact pe minori cu părinţii lor identificaţi în cadrul restricţiilor impuse de tribunal”, a afirmat Alex Azar.

“Cu scopul de a respecta termenul tribunalului, Ministerul Sănătăţii a trebuit să-şi reducă procedurile obişnuite la un proces mai expeditiv”, şi-a exprimat el totuşi regretul.

Citește și : Guvernul german şi cel ungar au ‘viziuni diferite’ cu privire la abordarea migraţiei, constată Merkel

Utilizarea testelor ADN a creat o nouă polemică în SUA, unde asociaţii de apărare a migranţilor acuză Casa Albă că dezvăluie astfel date ultrasensibile care ar putea permite “supravegherea acestor copii în timpul restului vieţii lor”, potrivit organizaţiei Raices.

Conform cifrelor oficiale precedente, peste 2300 de minori au fost luaţi de lângă părinţii lor fără documente în regulă, la câteva săptămâni după ce Donald Trump a decis să aplice, la începutul lunii mai, o politică de “toleranţă zero” în domeniul imigraţiei clandestine.

Preşedintele american a făcut un pas înapoi la 20 iunie, când a semnat un ordin executiv prin care interzice aceste separări, dar reîntregirile de familii întârzie să se concretizeze.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Munteanu îi cere lui Tofan să-i continue reformele

Fostul premier Alexandru Munteanu a declarat că noul Guvern trebuie să continue reformele și proiectele începute în ultimele opt luni, menționând printre priorități reforma...

Tofan vrea ca prima vizită oficială în calitate de premier să fie în România

Premierul Vasile Tofan a declarat că și-ar dori ca prima sa vizită oficială în calitate de șef al Executivului să fie în România, însă...

CNA face percheziţii de amploare într-o schemă de trucare a licitațiilor

Ofițerii Centrului Național Anticorupție desfășoară circa 30 de percheziții în mai multe localități într-un dosar de abuz de serviciu și obținere frauduloasă a mijloacelor...

Dumitru Ciorici este noul purtător de cuvânt al Guvernului

Jurnalistul Dumitru Ciorici va ocupa funcția de purtător de cuvânt al Guvernului Republicii Moldova. Anunțul a fost făcut de premierul Vasile Tofan într-o postare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.