StiripesurseȘtirile zileiMiliarde de lei au fost investite în economie în cadrul Programului...

Miliarde de lei au fost investite în economie în cadrul Programului 373

Publicat:

Miliarde de lei au fost investite în economie în cadrul Programului 373

Prin intermediul Programului 373, au fost investite aproximativ 2,7 miliarde de lei în economia națională.

Citește și: Alarmant! 77 de moldoveni traficați în doar jumătate de an

Potrivit Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, 605 proiecte investiționale au fost finalizate sau sunt în diferite stadii de implementare. Investițiile susțin dezvoltarea companiilor în care sunt angajate circa 6.580 de persoane, iar în viitorul apropiat se estimează crearea a peste 1 380 de noi locuri de muncă.

Banii au fost direcționați către dezvoltarea afacerilor mici și mijlocii, contribuind astfel la susținerea unui segment vital al economiei naționale și, implicit, al Republicii Moldova. Distribuția geografică a proiectelor investiționale acoperă toate raioanele țării, cu valori proporționale numărului de companii din fiecare regiune.

Programul 373 este solicitat de companii dintr-o gamă largă de domenii de activitate. Cele mai mari investiții au fost realizate în sectorul producției și furnizării de energie, care a atras aproximativ 42% din valoarea totală a proiectelor investiționale. Transportul și depozitarea au reprezentat un alt domeniu semnificativ, captând 22%, urmat de industria prelucrătoare cu 15%. Investiții notabile sunt realizate și în sectoare precum sănătatea și asistența socială, educația, agrementul și altele.


Programul 373 a fost lansat în iulie 2023, iar în primăvara acestui an, Guvernul a extins accesul la finanțare și a simplificat procedurile. Suma maximă a creditului a fost majorată de la 15 la 40 milioane lei, fiind permisă și finanțarea achiziției de materii prime și materiale necesare producției sau prestării de servicii, în limita a 30% din valoarea proiectului investițional. Totodată, plafonul maxim de garantare a fost crescut de la 40% la 80% din valoarea creditului prin intermediul Fondului de Garantare a Creditelor, iar procedurile bancare pentru acordarea creditelor au fost simplificate.

Creditele oferite prin Programul 373 sunt disponibile în oricare bancă din țară.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

CNSM cere majorarea salariului minim

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) solicită Guvernului să stabilească din timp salariul minim pentru anul 2027 și propune majorarea acestuia până la...

Cod Galben de viituri pe râurile mici din sudul Moldovei

Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu (AMM) a emis Cod Galben de scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie pentru astăzi, 22 iulie. Meteorologii...

VIDEO Guvernul Tofan se întrunește în prima ședință

Cabinetul de miniștri, în frunte cu Vasile Tofan, are astăzi prima ședință. Pe agendă se află mai multe proiecte. Astfel, noul Guvern va examina proiectul...

CNA prezintă dovezile din dosarul licitaţiilor trucate

Centrul Național Anticorupție prezintă probe în cazul perchezițiilor desfășurate în mai multe localități din R. Moldova într-un dosar penal pornit pentru abuz de serviciu...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.