StiripesurseSocialDoi frați gemeni au fost prinşi cu permise false la graniţă

Doi frați gemeni au fost prinşi cu permise false la graniţă

Publicat:

Doi frați gemeni au fost prinşi cu permise false la graniţă

Doi frați gemeni din R. Moldova au fost documentați de polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița, ITPF Iași, după ce asupra lor au fost găsite permise de conducere false, asemănătoare celor emise de autoritățile poloneze.
Incidentul a avut loc în data de 19 octombrie, în jurul orei 21:45, când cei doi cetățeni moldoveni, ambii în vârstă de 21 de ani, s-au prezentat la frontieră pe sensul de ieșire din România – intrare în R. Moldova, călătorind cu același autoturism. La control, șoferul a prezentat un permis de conducere polonez împreună cu documentul de identitate. În urma unor verificări suplimentare, polițiștii de frontieră au descoperit un al doilea permis de conducere ascuns asupra pasagerului.

După efectuarea unor verificări detaliate, autoritățile au constatat că documentele prezentate erau false. De asemenea, s-a stabilit că niciunul dintre cei doi frați nu deținea un permis de conducere valabil.

Doi frați gemeni au fost prinşi cu permise false la graniţă

Cei doi tineri au declarat că au obținut permisele în Polonia, unde au urmat cursurile unei școli de șoferi, plătind fiecare 5.000 de zloți pentru obținerea documentelor prin poștă. Aceștia au susținut că nu erau conștienți de faptul că permisele erau falsificate.

Polițiștii de frontieră au deschis o anchetă, iar cei doi frați sunt cercetați pentru infracțiunile de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și conducerea unui autovehicul fără permis de conducere valabil. La finalizarea cercetărilor, vor fi dispuse măsurile legale care se impun.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

De ce simțim durerea diferit? Cum s-a schimbat în mii de ani modul în care oamenii înțeleg suferința

Durerea este una dintre puținele experiențe pe care le împărtășesc toți oamenii, indiferent de vârstă, cultură sau locul în care trăiesc. Totuși, felul în...

Cum faci sport în siguranță pe caniculă. Recomandările specialiștilor pentru zilele calde

Temperaturile ridicate pot face mișcarea mai dificilă și periculoasă, însă specialiștii spun că activitatea fizică poate fi făcută în siguranță dacă este adaptată condițiilor...

Ce să pui în coșul de cumpărături pentru un creier mai ager

Un studiu recent constată că un program structurat, care combină exercițiile fizice regulate cu o dietă benefică pentru creier, poate contribui la îmbunătățirea memoriei...

India lansează primul tren cu hidrogen. Atinge până la 75 km/h

India a inaugurat primul său tren de călători alimentat cu hidrogen, construit integral pe plan intern, marcând o etapă importantă în eforturile țării de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.