StiripesurseȘtirile zileiPloi torenţiale catastrofale în Japonia: Cel puțin 20 de persoane au...

Ploi torenţiale catastrofale în Japonia: Cel puțin 20 de persoane au murit

Publicat:

Ploile torenţiale care s-au abătut de câteva zile asupra sudului şi vestului Japoniei au provocat moartea a cel puţin 20 de persoane, potrivit autorităţilor, în timp ce mediile locale anunţă un bilanţ mult mai mare, relatează sâmbătă AFP, conform agerpres.

Agenţia meteorologică japoneză (JMA) a emis cel mai ridicat nivel de alertă din cauza precipitaţiilor ”istorice”, avertizând că ploile vor continua până duminică şi că există riscul producerii altor alunecări de teren.

Citește și : Canicula a ucis 54 de persoane în estul Canadei

Precipitaţii record înregistrate în numeroase regiuni (Hiroshima, Kyoto, Okayama etc.) au antrenat numeroase alunecări de teren şi inundaţii, izolând numeroşi locuitori în pofida ordinului de evacuare dat de autorităţi şi care vizează 1,9 milioane de persoane.

Cantitatea de precipitaţii care au căzut până vineri seara asupra unei porţiuni din insula principală a arhipelagului nipon, Honshu, este de două ori mai mare decât cantitatea totală înregistrată în mod obişnuit în toată luna iulie, iar precipitaţiile continuă să cadă.


Televiziunea publică NHK, ale cărei programe sunt adeseori înlocuite de ediţii speciale, informa despre 38 de morţi şi 50 de dispăruţi sâmbătă la miezul zilei. Alte posturi ofereau cifre apropiate ale victimelor.

Prefectura Hiroshima este cea care totalizează cel mai greu bilanţ, în timp ce provinciile Aichi şi Okayama par la fel de grav afectate. Posturile locale difuzează imagini cu acoperişurile caselor smulse de furia apelor. Multe străzi au fost acoperite de noroaie şi cartiere întregi au fost inundate.

Citește și : Două explozii urmate de schimburi de focuri au avut loc în capitala somaleză Mogadiscio

Ploile par să fi fost declanşate de un front atmosferic cald şi umed dinspre Oceanul Pacific, care a intensificat activitatea frontului ploios sezonier. A contribuit, de asemenea, taifunul care s-a abătut asupra Japoniei în această săptămână, potrivit autorităţilor.

Problemele meteorologice ale Japoniei sunt însă departe de a se fi terminat întrucât taifunul Maria, care se formează în Oceanul Pacific, este prognozat să se intensifice devenind o furtună de gradul 4 şi ar putea să se abată asupra insulei sud-vestice Okinawa la începutul săptămânii viitoare.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.