Irina Vlad se joacă de-a consultările: „Decizia privind susținerea în turul doi va fi luată după ample consultări cu cetățenii”
Chișinău, 24 octombrie 2024 – Irina Vlah, candidata independentă la alegerile prezidențiale din 20 octombrie, a anunțat că va începe o amplă campanie de consultări cu cetățenii înainte de a lua o decizie cu privire la acțiunile sale politice de viitor. În cadrul unui briefing de presă la IPN, Vlah a declarat că a primit numeroase apeluri și mesaje din partea alegătorilor săi, care au cerut clarificări cu privire la următorii pași.
„Oamenii vor să se implice. Fără implicarea lor, Republica Moldova nu poate fi salvată,” a spus Irina Vlah, subliniind că va vizita localitățile în care a primit un număr semnificativ de voturi pentru a discuta direct cu cetățenii.
Politiciana a precizat că decizia finală privind susținerea unui candidat în turul doi va fi anunțată public după finalizarea consultărilor. Vlah a mulțumit alegătorilor pentru sprijinul oferit și a afirmat că va rămâne fidelă principiului implicării cetățenilor în procesul de luare a deciziilor.











