StiripesurseExterneGuterres nu a fost primit la Kiev după ce a participat...

Guterres nu a fost primit la Kiev după ce a participat la summitul din Rusia, unde a dat mâna cu Putin

Publicat:

Guterres nu a fost primit la Kiev după ce a participat la summitul din Rusia, unde a dat mâna cu Putin

Participarea secretarului general al ONU, Antonio Guterres, la Summitul naţiunilor industriale emergente (BRICS) găzduit în orașul rus Kazan, nu a fost văzută cu ochi buni de Volodimir Zelenski, care, potrivit unui responsabil al preşedinţiei ucrainene, a refuzat să-l primească pe acesta la Kiev, transmite AFP, citată de Agerpres.

„După Kazan, el (Guterres) dorea să vină în Ucraina, dar preşedintele nu i-a confirmat vizita”, din cauza „umilirii” aplicate dreptului internaţional prin vizita în Rusia, a spus oficialul de la Kiev, care a cerut să nu i se dea numele.

Citește și: Rusia îşi va reduce prezenţa consulară în Norvegia

Antonio Guterres, care s-a întâlnit cu Vladimir Putin în marja summitului BRICS de la Kazan, în Rusia, „a reiterat poziția sa conform căreia invazia rusă din Ucraina este o încălcare a Cartei Națiunilor Unite și a dreptului internațional”.

Cu toate acestea, participarea șefului ONU la summit a fost criticată de Ucraina, care și-a exprimat indignarea, dar și de Estonia și Lituania.


Prin deplasarea sa la Kazan, Antonio Guterres a făcut o „alegere proastă” care „nu face decât să afecteze reputaţia ONU”, a apreciat Kievul. În același timp, Kievul a declarat miercuri că Rusia nu a reuşit să obţină sprijin pentru invazia sa în Ucraina la acest summit BRICS, potrivit AFP.

„Nu ar trebui să se revină la afaceri cu un agresor care poartă un război sângeros în Ucraina şi încalcă flagrant Carta ONU”, a declarat şeful diplomaţiei estoniene, în timp ce omologul său lituanian, Gabrielius Landsbergis, a scris „inacceptabil” într-o reacţie la o postare a Ministerului ucrainean de Externe care anunţa vizita lui Guterres la BRICS.

Citește și: Apa este în pericol în Europa, avertizează Agenţia Europeană de Mediu

Și opozanta rusă Iulia Navalnaia, văduva lui Alexei Navalnîi, a deplâns la rândul ei întâlnirea lui Guterres cu „criminalul” Putin.

„Este al treilea an de război, iar secretarul general al Organizației Națiunilor Unite dă mâna cu un criminal”, a denunțat Navalnaia într-un mesaj postat pe X.

În luna iunie, Guterres a declinat invitaţia Ucrainei de a participa la „summitul pentru pace” desfăşurat atunci în Elveţia, o conferinţă la care Rusia nu a fost invitată şi care a fost organizată de Kiev pentru a obţine sprijin internaţional faţă de condiţiile în care Ucraina ar accepta încheierea unei păci cu Rusia.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Situația la frontieră în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 71 047 traversări, iar cel al mijloacelor de...

Cod Galben de instabilitate atmosferică – IGSU avertizează: Evitați deplasările și activitățile în aer liber

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) îndeamnă cetățenii să respecte cu strictețe măsurile de prevenire a situațiilor de risc, în contextul avertizării de...

Site-ul Camerei de Comerț, folosit pentru promovarea unui casino online ilegal

Site-ul training.chamber.md, asociat Centrului de Formare Antreprenorială al Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, a găzduit timp de 49 de zile o pagină...

Efectele războiului din Iran: Traficul de pasageri pe aeroporturile europene a scăzut în aprilie, pentru prima dată din aprilie 2021

Traficul de pasageri pe aeroporturile europene a scăzut în aprilie, pentru prima dată din aprilie 2021, când se înregistra prima revenire în urma pandemiei,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.