StiripesurseExterneAndrzej Duda spune că Polonia nu va trimite în Ucraina arme...

Andrzej Duda spune că Polonia nu va trimite în Ucraina arme achiziţionate din Coreea de Sud

Publicat:

Andrzej Duda spune că Polonia nu va trimite în Ucraina arme achiziţionate din Coreea de Sud

Preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, a declarat că guvernul său a refuzat cererea Ucrainei de a-i trimite arme pe care Varşovia le-a achiziţionat din Coreea de Sud, informează vineri Yonhap, citând media poloneze.

Preşedintele Poloniei a făcut o declaraţie în acest sens în timpul unei întâlniri cu presa în cadrul vizitei sale de stat în Coreea de Sud, a relatat portalul polonez RMF24, potrivit stiripesurse.

Citește și: Apa este în pericol în Europa, avertizează Agenţia Europeană de Mediu

“Nu există niciun scenariu în care să predăm cuiva armele pe care le-am achiziţionat recent cu miliarde de zloţi (polonezi) din buzunarele contribuabililor noştri. Aceste arme trebuie să servească securităţii şi apărării Poloniei”, a declarat Duda.

Chiar dacă Seulul acceptă să transfere arme Ucrainei, Duda a declarat că acestea nu vor proveni din stocurile alocate Poloniei.


În ultima zi a vizitei sale de stat de patru zile în Coreea de Sud, Duda a vizitat vineri Hanwha Aerospace Co., care produce obuzierele autopropulsate K9, şi Hyundai Rotem Co., producătorul tancurilor K2, ambele situate în Changwon, la aproximativ 400 de kilometri sud-est de Seul.

În cadrul întrevederii de joi cu Andrzej Duda, preşedintele sud-coreean Yoon Suk Yeol a declarat că Seulul ar putea lua în considerare furnizarea de arme Ucrainei, în funcţie de amploarea cooperării militare între Rusia şi Coreea de Nord.

Preşedintele Yoon s-a angajat să sprijine eforturile Varşoviei de a semna un acord suplimentar cu Polonia pentru furnizarea de tancuri K2 până la sfârşitul anului, estimat la aproximativ şapte miliarde de dolari.

Citește și: Rusia îşi va reduce prezenţa consulară în Norvegia

În 2022, Polonia a semnat contracte de apărare majore cu Coreea de Sud, în valoare de 17 trilioane de woni (12,4 miliarde de dolari), pentru a achiziţiona tancuri K2, obuziere autopropulsate K9, avioane de atac uşoare FA-50 şi lansatoare de rachete multiple Chunmoo pentru a-şi consolida capacităţile militare în contextul războiului între Rusia şi Ucraina.

După primele contracte în acest sens, Polonia a semnat un contract în valoare de 2,67 miliarde de dolari pentru obuziere K9 în decembrie 2023 şi altul, în aprilie, în valoare de 1,64 miliarde de dolari pentru sisteme de rachete Chunmoo.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Mihai Isac: Programul Guvernului Tofan pune accent pe beneficiile integrării europene

Programul de activitate al Guvernului, intitulat „Economie europeană, stat eficient”, prezentat în Parlament de premierul desemnat Vasile Tofan împreună cu echipa sa guvernamentală, propune...

Ion Creangă rămâne sub control judiciar pentru încă 60 de zile

Fostul șef al Direcției juridice a Parlamentului, Ion Creangă, învinuit de trădare de patrie, rămâne sub control judiciar pentru încă 60 de zile. Informația...

Restricții de circulație pe strada Mitropolit Dosoftei din Chișinău din cauza lucrărilor de reparație

Lucrările de reparație a străzii Mitropolit Dosoftei din capitală, pe tronsonul cuprins între străzile Henri Coandă și Mihai Viteazul, încep miercuri, 22 iulie. Potrivit...

Tofan: Guvernul lucrează la un nou concept de reformă fiscală

Premierul desemnat, Vasile Tofan, anunță că Executivul lucrează la un nou concept de reformă fiscală, care va fi supus consultărilor publice în perioada următoare....

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.