StiripesurseEconomieDe ce Moldovagaz cumpără gaze din România? Pentru că sunt mai...

De ce Moldovagaz cumpără gaze din România? Pentru că sunt mai ieftine decât la bursa TFF

Publicat:

De ce Moldovagaz cumpără gaze din România? Pentru că sunt mai ieftine decât la bursa TFF

În ultimele zile, Republica Moldova importa volume mari de gaze naturale din România, contractând aproximativ 16% din producția curentă zilnică a companiilor românești, potrivit profit.ro.

Volumele mari de metan importate din România, în comparație cu lunile precedente, a dat naștere la tot soiul de presupuneri și chiar speculații în presa românească, dar și în cea de la Chișinău, scrie mold-street.com.

„Majorarea achizițiilor de gaze din România ar putea fi menită a compensa lipsa livrărilor ruse”, presupune profit.ro.

Economedia merge mai departe și afirmă că Republica Moldova începe să devină „aproape cu totul dependentă de România pentru gaze, dat fiind faptul că noi le operăm, prin Transgaz, și rețeaua internă, asigurăm și spațiu de stocare, le livrăm și gaze și le asigurăm și tranzitul pentru cantități aduse din altă parte”.

„De la anul, odată cu sistarea tranzitului de gaze rusesc prin Ucraina, Moldova nu are ce să facă decât să se orienteze cât mai mult către România”, constată Economedia.


„Explicația este una simplă. Cumpărăm gaze din România pentru că sunt mult mai ieftine decât la bursele europene. De exemplu, la TTF din Olanda”, a precizat pentru Mold-Street.com Vadim Ceban, președintele interimar al Moldovagaz.

Citește și: România a devenit cel mai mare producător de gaze din Uniunea Europeană

Potrivit șefului de la Moldovagaz, în ultimele zile prețul gazelor la hubul gazier TTF (Title Transfer Facility) din Olanda a urcat la peste 40 euro/MW, adică a depășit 450 de dolari pentru o mie de metri cubi, iar ieri a fost de 42,1 euro/MW, ceea ce este peste 477 de dolari pentru o mie de metri cubi.

În același timp, la Bursa Română de Mărfuri (BRM) prețurile sunt cu circa 20% mai mici, ca urmare a unui surplus de gaze pe piața românească, explică Vadim Ceban.

Amintim că anterior autoritățile din România au anunțat că depozitele de gaze sunt pline cu peste 100%, respectiv companiile care extrag metan au nevoie să îl vândă.

Așa că Moldovagaz profită de situația creată și a cumpărat în ultimele zile cantități mai mari de metan, care intră treptat în rețeaua Republicii Moldova și ajunge la consumatori.

Această situație nu poate dura însă mult timp, pentru că la prețul mic vor apărea și alți competitori. În plus, vremea se răcește și crește consumul dar și cerearea de metan.

De notat că anterior expertul Sergiu Tofilat, membru al Consiliului de Observatori de la Moldovagaz, a declarat că Moldovagaz a rămas fără conducere și, în consecință, procesul de achiziție a gazelor pentru sezonul de iarnă (ianuarie-aprilie 2025) ar fi blocat pentru că nu are cine lua decizii. Vadim Ceban însă a infirmat acestea informații.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Trump trimite avionul Air Force One oferit de Qatar la modernizare. Există temeri legate de securitate

Președintele american Donald Trump a anunțat că noul avion Air Force One, oferit de Qatar, va fi trimis înapoi în hangar pentru a fi...

Ucrainean căutat de autoritățile din România, depistat la Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni

Polițiștii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni au depistat un cetățean ucrainean în vârstă de 41 de ani, căutat de autoritățile...

38 de hectare de grâu, distruse de un incendiu în apropierea satului Purcari

Un incendiu de proporții a mistuit aproape 38 de hectare de grâu în apropierea satului Purcari, raionul Ștefan Vodă. Flăcările ar fi pornit de...

Mihai Isac, despre decizia Curții Constituționale privind autonomia găgăuză: ‘Nu a interzis alegerile. Nu a desființat instituțiile locale. Și, surpriză, nu a șters Găgăuzia...

Jurnalistul și realizatorul emisiunii „Fake News Alert” de la TVR Moldova, Mihai Isac, critică narativele promovate de unele surse pro-ruse după decizia Curții Constituționale...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.