StiripesurseȘtirile zileiEtiopia și Eritreea au semnat PACEA

Etiopia și Eritreea au semnat PACEA

Publicat:

Liderii Etiopiei și Eritreei au semnat luni o declarație comună conform căreia „starea de război care a existat între cele două țări a ajuns la final”, a declarat ministrul Informațiilor din Eritreea, Yemane Gebre Meskel, relatează BBC, potrivit mediafax.

Acordul a fost semnat luni în Asmara, capitala Eritreei, de către prim-ministrul Etiopiei Abiy Ahmed și președintele din Eritreea, Isaias Afkwerki, la o zi după summitul istoric dintre cele două țări.

Citește și: Budapesta critică dur România: ‘Justiția se află într-o etapă stalinistă’

Tensiunile dintre cele două țări au fost amplificate în ultimii 30 de ani, după conflictul din 1989-1999 în ceea ce privește granița dintre cele două state, care nu s-a concluzionat până acum în vreun acord.

Cele două state au decis de asemenea să restabilească relațiile diplomatice și comerciale. Liderii au decis luni „începerea unei noi ere de pace și prietenie”, a menționat ministrul Informațiilor într-o postare pe Twitter.


Etiopia și Eritreea vor relua zborurile între cele două țări, vor redeschide ambasadele și vor deschide mai multe porturi comune. Aceste decizii reprezintă cea mai concretă formă de apropiere între cele două țări din ultimii 30 de ani.

Citește și: Femeia contaminată cu Noviciok în UK a murit

Citește și: Lovitură grea primită de guvernul May: Ministrul pentru Brexit a demisionat!

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

CNSM cere majorarea salariului minim

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) solicită Guvernului să stabilească din timp salariul minim pentru anul 2027 și propune majorarea acestuia până la...

Cod Galben de viituri pe râurile mici din sudul Moldovei

Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu (AMM) a emis Cod Galben de scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie pentru astăzi, 22 iulie. Meteorologii...

VIDEO Guvernul Tofan se întrunește în prima ședință

Cabinetul de miniștri, în frunte cu Vasile Tofan, are astăzi prima ședință. Pe agendă se află mai multe proiecte. Astfel, noul Guvern va examina proiectul...

CNA prezintă dovezile din dosarul licitaţiilor trucate

Centrul Național Anticorupție prezintă probe în cazul perchezițiilor desfășurate în mai multe localități din R. Moldova într-un dosar penal pornit pentru abuz de serviciu...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.