StiripesurseExterneVaticanul a publicat primul său raport privind protecţia minorilor

Vaticanul a publicat primul său raport privind protecţia minorilor

Publicat:

Vaticanul a publicat marţi primul său raport privind protecţia minorilor în cadrul Bisericii Catolice, un pas înainte dorit de papa Francisc pentru a combate violenţa sexuală, dar despre care asociaţiile victimelor spun că reprezintă în continuare o măsură insuficientă, informează AFP, potrivit stiripesurse.ro.

Raportul Comisiei pontificale pentru protecţia minorilor, un organism consultativ înfiinţat în 2014 de papa Francisc şi care a făcut obiectul unor critici în trecut, ar trebui să fie publicat în fiecare an.

Citeşte şi: Africa de Sud şi-a depus la CIJ „dovezile” privind „genocidul” comis de Israel în Gaza – Stiripesurse.md

Prezentat ca “o primă etapă”, raportul “documentează riscurile care continuă să existe şi progresele care pot fi realizate în eforturile Bisericii de a-i proteja pe copiii şi adulţii vulnerabili”, a transmis Comisia vineri, precizând că documentul conţine, de asemenea, o serie de “recomandări specifice”.

În aprilie 2022, liderul spiritual al celor 1,3 miliarde de catolici din lumea întreagă i-a cerut Comisiei un astfel de raport pentru a avea o informare “fiabilă despre ceea ce se petrece şi despre ceea ce trebuie să se schimbe”, făcând apel la “un nou început”.


Membrii Comisiei au constatat de-a lungul anchetei lor “o absenţă de date disponibile” cu privire la agresiunile sexuale, a declarat jurista olandeză Maud De Boer Buquicchio, însărcinată cu redactarea raportului.

Textul, întocmit pe un număr nespecificat de pagini, cuprinde patru părţi, care examinează procedurile implementate în 15 biserici locale, pe diferite continente, precum şi în cadrul Curiei Romane, guvernul central al Sfântului Scaun.

Membrii Comisiei, numiţi direct de papa Francisc, sunt experţi religioşi şi laici din diverse domenii asociate cu protecţia persoanelor, mai ales în drept, educaţie, psihologie, psihiatrie şi drepturile omului.

Integrat în 2022 în Curia Romană, acest organism a făcut însă obiectul unor critici severe şi s-a confruntat cu mai multe plecări ale membrilor săi. Demisionar în martie 2023, cel mai influent membru al Comisiei, Hans Zollner, a declarat că instituţia se confruntă cu probleme structurale şi de transparenţă.

“Publicarea numelor”

De la alegerea sa în 2013, papa Francisc a înmulţit măsurile pe care le-a adoptat împotriva acestui flagel: ridicarea secretului pontifical, obligaţia de semnalare a oricărei bănuieli de agresiune sau hărţuire sexuală şi a oricărei tentative de acoperire a acestor fapte de către ierarhia Bisericii Catolice, precum şi remanierea unor sancţiuni penale.

Însă asociaţiile victimelor consideră că acţiunile concrete rămân insuficiente şi deplâng faptul că membrii clerului nu sunt obligaţi să denunţe eventualele infracţiuni în faţa justiţiei civile decât în cazul în care legile ţărilor în care trăiesc îi obligă la acest lucru. Secretul confesiunii rămâne absolut.

“O adevărată toleranţă zero trebuie să fie implementată în lumea întreagă”, declara în luna aprilie Anne Barrett Doyle, codirectoare a ONG-ului american Bishop Accountability, care documentează criza globală a violenţelor comise în cadrul Bisericii Catolice.

După părerea ei, orice preot “acuzat în mod credibil că a agresat sexual un copil sau un adult trebuie să fie îndepărtat definitiv din ministerul public”.

O altă prioritate ar fi “publicarea numelor şi a detaliilor despre cazurile preoţilor pe care Comisia i-a găsit vinovaţi” de violenţe sexuale. “Responsabilitatea începe cu dezvăluirea informaţiilor”, a adăugat ea, considerând că “papa Francisc a arătat o aversiune absolută faţă de transparenţă”. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

La 82 de ani, Mick Jagger nu stă departe de scenă. The Rolling Stones vor să plece din nou în turneu

Trupa va lansa în iulie albumul „Foreign Tongues”, însă nu a anunțat încă datele pentru viitoarele concerte. Membrii trupei The Rolling Stones pregătesc lansarea celui...

Explozii puternice în SUA după ce un meteorit care se deplasa cu 120.000 km/h s-a fragmentat

Un meteorit care se deplasa cu 120.000 km/h a provocat o dublă explozie care a zguduit clădirile din Massachusetts și Rhode Island, în SUA. NASA...

O studentă din Viena urmează 14 facultăți în același timp și lucrează part time

Carolyn, o studentă de 32 de ani din Viena, urmează simultan 14 programe universitare. În paralel, lucrează și spune că își organizează strict timpul...

Arheologii au descoperit un tunel subteran uriaș ascuns în Ierusalim. Nimeni nu știe cine l-a săpat

În adâncurile unui viitor șantier de construcții, arheologii au descoperit un tunel uriaș ascuns, a cărui origine și scop rămân necunoscute. Săpăturile au fost efectuate...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.