StiripesursePoliticăVIDEO// Fostul președinte Petru Lucinschi sprijină parcursul european al Republicii Moldova

VIDEO// Fostul președinte Petru Lucinschi sprijină parcursul european al Republicii Moldova

Publicat:

VIDEO// Fostul președinte Petru Lucinschi sprijină parcursul european al Republicii Moldova

În ajunul scrutinului, fostul președinte al Republicii Moldova, Petru Lucinschi, a publicat un mesaj video în care declară că susține integrarea țării în Uniunea Europeană. Lucinschi a subliniat că direcția europeană a fost un deziderat pentru Republica Moldova încă din anii ’90, menționând eforturile îndreptate spre acest obiectiv chiar din primele zile de independență.

Fostul președinte nu a specificat un candidat anume sau o forță politică pe care o susține, dar a evidențiat importanța continuării parcursului european ca parte a viziunii strategice pentru dezvoltarea și securitatea țării. Lucinschi a reamintit despre beneficiile și stabilitatea pe care le-ar aduce Uniunea Europeană Republicii Moldova, în contextul unui climat politic și economic instabil în regiune.

Mesajul lui Petru Lucinschi vine în contextul în care subiectul integrării europene este unul dintre cele mai importante puncte de dezbatere în actualele alegeri, iar alegătorii sunt chemați să își exprime opțiunea cu privire la direcția politică și economică a țării.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Parlamentul a simplificat procedurile care simplifică autorizarea sistemelor pentru stocarea energiei electrice

Instalarea sistemelor fotovoltaice, a pompelor de căldură și a bateriilor pentru stocarea energiei electrice va necesita mai puține acte și proceduri administrative. Parlamentul a...

Cine sunt cei trei angajați cu ‘funcții de decizie’ de la Moldatsa, reținuți de CNA pentru 72 de ore

Contabila-șefă, șeful adjunct în Departament Securitate Aeronautică și șeful adjunct în Direcția Administrativă sunt persoanele cu „funcții de decizie” reținute în urma perchezițiilor desfășurate...

Expert: Cinci raioane trebuie unificate într-o singură entitate administrativă

Reforma administrației publice locale este deja întârziată, iar modul în care autoritățile au inițiat acest proces lasă de dorit. Declarația aparține expertului în drept...

Patru localități din Leova care au decis să se amalgameze vor primi investiții de circa 17 milioane de lei

Circa 17 milioane de lei vor fi investite în dezvoltarea a patru localități din raionul Leova care au ales să parcurgă procesul de amalgamare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.