StiripesurseEconomiePiotr Guțul: Actuala democrație s-a transformat în ciuma secolului XXI

Piotr Guțul: Actuala democrație s-a transformat în ciuma secolului XXI

Publicat:

Președintele Asociației obștești republicane „Protecția Consumatorilor”, Piotr Guțul, susține că, în Republica Moldova, drepturile consumatorilor nu sunt respectate, iar aceasta se întâmplă ani la rând. Potrivit lui, statul – de la instanțele de judecată și organele de drept până la președinte – ignoră aceste drepturi, care sunt garantate de Legea cu privire la protecția consumatorilor.

Într-o conferință de presă la IPN, Piotr Guțul a declarat că Legea cu privire la protecția consumatorilor a fost aprobată în anul 2003, iar de atunci a suferit mai multe modificări. Astăzi, spune el, instanțele refuză să examineze plângerile consumatorilor.

Citește și: Apa este în pericol în Europa, avertizează Agenţia Europeană de Mediu

Un exemplu, în opinia sa, este majorarea tarifului la telefonia fixă. Când s-a întâmplat acest lucru, asociația a depus o plângere către procurorul general, dar nu au primit vreun răspuns. A urmat o adresare în instanță, prin care a cerut pornirea urmării penale, însă fără rezultat. În context, Piotr Guțul se întreabă la ce bun reformele din justiție, dacă sistemul nu este funcțional?

„Stimați consumatori, spuneți-mi, vă rog, cât mai aveți de gând să tăceți cu toții și să votați pentru bandiți? 33 de ani de democrație în Republica Moldova și la ce am ajuns? Domeniul locativ-comunal este distrus, vouă nu vi se acordă vreun ajutor, nici juridic. Nu v-au oferit și nici nu o să vă ofere”, afirmă Piotr Guțul.


Liderul asociației se întreabă despre ce Europă poate fi vorba în condițiile în care Republica Moldova ignoră legea și principiile internaționale. Potrivit lui Piotr Guțul, „actuala democrație s-a transformat în ciuma secolului XXI”.

Citește și: Rusia îşi va reduce prezenţa consulară în Norvegia

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

MApN de la București dezminte un fake news cu ruși care ar fi făcut inspecții în unitățile militare din România

Ministerul Apărării Naționale (MApN) afirmă că informațiile potrivit cărora reprezentanți ai Federației Ruse ar fi inspectat unități militare din România în anul 2023 sunt...

Școlile din Republica Moldova vor trece din subordinea consiliilor raionale în cea a Ministerului Educației

Guvernul modifică modul de administrare a institutiilor de invatamint. Executivul a aprobat reforma "Restart în educație", care prevede înființarea a 35 de Agenții Teritoriale...

Tatiana Nistorică, cercetată pentru corupție, demisă din funcția de secretară de stat la Ministerul Agriculturii

Tatiana Nistorică a fost demisă din funcția de secretară de stat la Ministerul Agriculturii. Decizia a fost luată astăzi, la prima ședință a noului...

Proiectul de revitalizare urbană din Criuleni, completat prin noi lucrări de infrastructură

Locuitorii orașului Criuleni beneficiază de  acces mai sigur și mai comod către parcul de pe malul Nistrului, după finalizarea lucrărilor de construcție a unei...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.