StiripesurseExterneO nouă tragedie în Serbia: Cel puţin 8 morţi în urma...

O nouă tragedie în Serbia: Cel puţin 8 morţi în urma prăbuşirii acoperişului exterior al unei gări la Novi Sad

Publicat:

Cel puţin opt persoane şi-au pierdut viaţa în urma prăbuşirii parţiale a unui acoperiş exterior într-o gară din Novi Sad, oraş din nordul Serbiei, a declarat ministrul sârb de interne, Ivica Dacic, în timp ce operaţiunile de salvare sunt în desfăşurare, transmit agenţiile AFP şi Reuters.

“Opt corpuri au fost găsite, opt persoane au murit … Două persoane sunt la spital, în stare critică”, a precizat ministrul, potrivit stiripesurse.

Citește și: Apa este în pericol în Europa, avertizează Agenţia Europeană de Mediu

Presa locală afirmă că ar putea fi zeci de răniţi.

“Operaţiunea de salvare este încă în curs şi se dovedeşte extrem de complicată. Peste 80 de salvatori sunt mobilizaţi din mai multe oraşe şi utiliaje grele”, a adăugat el. El a precizat că salvatorii sunt în contact cu două persoane blocate sub dărâmături.


Prim-ministrul sârb Milos Vucevic a promis la rândul său o anchetă asupra cauzelor accidentului.

“Vom insista pentru a-i găsi pe cei responsabili, cei care ar fi trebuit să se asigure de siguranţa structurii. Condoleanţele mele familiilor persoanelor decedate”, a declarat el. “Este o vinere neagră pentru noi, pentru toată Serbia, pentru Novi Sad”, a adăugat premierul.

În înregistrări video postate pe reţelele de socializare pot fi văzute ambulanţe, un camion de pompieri şi excavatoare în faţa gării.

Gara din Novi Sad a fost redeschisă în iulie după trei ani de renovare. Unele lucrări erau încă în curs în anumite părţi ale gării.

Societatea căilor ferate din Serbia a precizat totuşi într-un comunicat că acoperişul exterior care s-a prăbuşit nu a beneficiat de lucrări de renovare.

Citește și: Rusia îşi va reduce prezenţa consulară în Norvegia

Canalul de ştiri local N1 a relatat că plecările de trenuri au fost suspendate din gara aflată la circa 70 km nord-vest de capitala Belgrad.

O linie feroviară de mare viteză a fost inaugurată între Novi Sad şi Belgrad în martie 2022.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

ANRE anunţă noile preţuri la carburanţi

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a publicat prețurile maxime de referință la produsele petroliere principale pentru mâine. Astfel, prețul unui litru de benzină...

Energocom a început achizițiile de gaze pentru sezonul rece

Energocom a început achiziția gazelor naturale necesare pentru sezonul rece 2026-2027 și anunță că o parte din cantitățile planificate au fost deja contractate. Până...

Ambasadorul R. Moldova la Moscova a fost convocat la MID

Ambasadorul R. Moldova la Moscova, Lilian Darii, a fost convocat la Ministerul rus de Externe, unde i-a fost înmânată o notă de protest în...

Cazurile de afecțiuni ORL se dublează vara

Numărul pacienților care ajung la medic cu probleme ORL, precum otita, rinita, rinosinuzita sau durerile în gât, s-a dublat în sezonul cald. Potrivit Institutului...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.