StiripesurseCultură și MediaDiverseEd Sheeran, acuzat că l-a plagiat pe Marvin Gaye, câştigă apelul

Ed Sheeran, acuzat că l-a plagiat pe Marvin Gaye, câştigă apelul

Publicat:

Starul britanic Ed Sheeran a fost acuzat că a plagiat piesa clasică “Let’s Get it On” a lui Marvin Gaye pentru hit-ul său din 2014 “Thinking Out Loud”. Vineri, instanţele americane s-au pronunţat în favoarea cântăreţului în apelul său privind plagiatul.

Decizia, pronunţată de Curtea de Apel din Manhattan, confirmă o hotărâre similară anunţată în primă instanţă la 17 mai 2023. Reclamantul Structured Asset Sales, care deţine o parte din drepturile asupra cântecului lui Marvin Gaye lansat în 1973, a declarat vineri că îşi analizează opţiunile pentru alte acţiuni în justiţie, potrivit Reuters, scrie stiripesurse.

Citește și: Apa este în pericol în Europa, avertizează Agenţia Europeană de Mediu

Donald Zakarin, avocatul care îl reprezintă pe Ed Sheeran, casa sa de discuri Warner Music şi editorul Sony Music Publishing, a declarat că decizia îi mulţumeşte pe clienţii săi.

În primă instanţă, judecătorul american Louis Stanton a decis că elementele muzicale de care Ed Sheeran a fost acuzat că le-a copiat erau prea răspândite pentru a fi protejate de drepturile de autor, iar acest lucru a fost confirmat de Curtea de apel. Reuters notează că un alt proces SAS împotriva lui Ed Sheeran cu privire la drepturile asupra piesei “Let’s Get it On” este în curs de desfăşurare.


“Thinking Out Loud” a făcut obiectul unui alt proces de plagiat lansat de moştenitorii lui Ed Townsend, producător muzical şi coautor al piesei “Let’s Get it On”. Ed Sheeran a câştigat şi acest proces în mai 2023, cu doar două săptămâni înainte de victoria sa în primă instanţă în cazul Structured Asset Sales.

Ed Sheeran s-a apărat în repetate rânduri în instanţă împotriva plagiatului lui Marvin Gaye. În aprilie 2023, el chiar şi-a adus chitara în instanţă pentru a cânta cele patru acorduri cheie ale piesei “Thinking Out Loud”, pentru a dovedi că acestea sunt diferite de cele folosite în “Let’s Get It On”.

Citește și: Rusia îşi va reduce prezenţa consulară în Norvegia

Un alt cântec al său, “Shape of You”, a făcut, de asemenea, obiectul unui proces de plagiat, de data aceasta în instanţele britanice. Din nou, cântăreţul a câştigat procesul în aprilie 2023.

Megastarul britanic a concerta anul acesta pe Arena Naţională din Bucureşti.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Statele din Golf își pierd răbdarea cu Trump și îi cer să trimită trupe terestre în Iran

Aliații arabi ai Statelor Unite din Golf sunt tot mai nemulțumiți pe măsură ce conflictul cu Iranul se intensifică, afectând securitatea și economiile regiunii. În...

R. Moldova va avea un cadru legal pentru piața criptoactivelor

Guvernul a aprobat pe 22 iulie proiectul de lege privind piața criptoactivelor. Documentul prevede regulile în baza cărora vor activa persoanele și companiile care emit, tranzacționează...

Expert: Dizolvarea succesoarelor fostului partid ‘Șor’ se bazează pe mecanismul introdus în 2023

Decizia Curții de Apel Centru privind dizolvarea celor patru formațiuni politice are la bază un mecanism legal introdus după declararea Partidului „Șor” drept neconstituțional...

Chiveri, o nouă rundă de discuții în formatul ‘1+1’ la Chișinău: ‘Am primit un refuz de la Tiraspol’

Administrația de la Tiraspol a refuzat să-și delege reprezentantul politic la Chișinău pentru o nouă rundă de negocieri în formatul „1+1”. Vicepremierul pentru Reintegrare,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.