StiripesurseȘtirile zileiOrganizatorul și un complice al incendierilor din ziua alegerilor au fost...

Organizatorul și un complice al incendierilor din ziua alegerilor au fost arestați

Publicat:

Oamenii legii l-au reținut pe organizatorului, dar și pe un complice a acestuia, la incendierea mașinii din parcarea Poliției, în dimineața din 3 noiembrie, când s-a desfășurat turul II al alegerilor prezidențiale.

Citește și: Sancțiuni pentru confecționarea sau comercializarea ilegală a uniformelor de serviciu ale militarilor

Potrivit oamenilor legii, cu 20 de minute până să dea foc mașinii Poliției, la ora 3 dimineața, în ziua în care urma să fie desfășurat turul II al alegerilor prezidențiale, un cetățean armean cu vârsta 38 de ani și-a alimentat la o benzinărie din Chișinău mașina de taxi pe care o conducea, cumpărând 6 litri de benzină în butelia pregătită.

Ulterior, acesta a condus mașina spre sediul Inspectoratului General al Poliției, iar din butelie a fost folosit 1 litru de benzină, pentru fabricarea unui „cocktail Molotov”, care a fost aruncat în mașina de marcă Dacia Logan din parcarea Inspectoratului, unitatea de transport luând foc. Mai apoi, membrii grupului infracțional au fugit într-o direcție necunoscută.

Totuși, sub conducerea PCCOCS, ofițerii de investigație a DCCO, în comun cu cei de urmărire penală a DUP INI, cu suportul IP Bender și angajaților BPDS „Fulger” i-au localizat pe cei doi.


Astfel, complicele a fost reținut în Chișinău, în seara de 5 noiembrie, atunci când a fost reținut în Varnița, Anenii Noi și organizatorul grupului infracțional cu vârsta de 37 de ani și el, căruia complicele îi prezentase și filmări cu incendierea comisă.

Ulterior, urma ca organizatorul să-i prezinte dovezile incendierii celui care a comandat infracțiunea, despre care ofițerii INI au comunicat anterior că se afla în Moscova, original din stânga Nistrului și care, la rândul său, ar fi urmat să-i raporteze îndrumătorului dânsului din serviciile speciale ale Rusiei.  Au urmat percheziții în cele două automobile, de unde au fost ridicate telefoane, care conțineau fotografii și filmulețe cu incendierea mașinii Poliției, precum și conversații cu amănunte despre comiterea infracțiunii. Printre fotografiile ridicate au fost depistate imagini cu banii care ar fi fost primiți ca răsplată.

Cercetarea penală continuă, inclusiv cu audierea ca și martor a concubinei complicelui.

Amintim, până la turul II al alegerilor, autoritățile de drept au reținut 5 persoane din Slobozia și Tiraspol înainte ca să dea foc sediului Comisiei Electorale Centrale. Marți, a fost reținut un bănuit dintr-un alt grup infracțional în timp ce examina teritoriile pentru a interveni la timpul potrivit, cu scopul incendierii mașinilor Poliției, Comisiei Electorale Centrale, Curții de Apel și sediilor instituțiilor publice.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Persoanele care trăiesc în zone cu trafic intens ar putea avea un risc mai mare de Parkinson

Expunerea pe termen lung la zgomotul traficului rutier a fost asociată cu un risc mai ridicat de a dezvolta boala Parkinson, probabil din cauza...

Pașaportul României urcă în topul mondial. Românii pot călători fără viză în 178 de destinații

România ocupă locul 11 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume, realizat de Henley Passport Index, iar cetățenii români pot călători fără viză...

Fitness în cimitir: În Viena se poate practica sportul printre morminte

În Austria, persoanele din Viena pot practica sporturi printre morminte. Încă de anul trecut, un cimitir găzduiește o zonă pentru fitness în aer liber. Începând...

Grecia vrea să interzică trotinetele electrice pentru minorii sub 17 ani

Guvernul Greciei intenționează să înăsprească semnificativ legislația privind utilizarea trotinetelor electrice, propunând interzicerea acestora pentru persoanele cu vârsta sub 17 ani. Măsura vine pe fondul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.