StiripesurseExterneClopotele de la Notre-Dame de Paris au bătut din nou, pentru...

Clopotele de la Notre-Dame de Paris au bătut din nou, pentru prima dată de la incendiul din 2019

Publicat:

Clopotele de la Notre-Dame de Paris au bătut din nou, pentru prima dată de la incendiul din 2019

Cele opt clopote ale clopotniţei nordice a catedralei Notre-Dame din Paris, care se pregăteşte de redeschidere la 7 decembrie, au bătut vineri pentru prima dată de la incendiul din 2019 care a devastat unul dintre cele mai cunoscute monumente ale Franţei, relatează AFP.

Cu puţin înainte de ora locală 10:30 (11:30 ora României), clopotele au început să bată unul câte unul, acţionate de motoare, până când au format o secvenţă armonioasă, potrivit jurnaliştilor AFP aflaţi la faţa locului.

„Este un pas frumos, important şi simbolic”, a comentat Philippe Jost, şeful organismului public responsabil cu restaurarea catedralei, prezent şi el la eveniment. „Toate clopotele împreună, este prima dată” de la incendiul din aprilie 2019, a subliniat el, cu mai puţin de o lună înainte de redeschiderea catedralei, potrivit News.ro.

„Totul nu este încă perfect. Vom ajusta totul până la perfecţiune, dar acest prim test este concludent”, a spus emoţionat Alexandre Gougeon, de la compania Gougeon, manager de proiect pentru reinstalarea clopotelor, salutând „o realizare frumoasă”. Joi au fost efectuate teste individuale, clopot cu clopot.

Acest semnal sonor marchează o nouă etapă în reintrarea în funcţiune a uneia dintre cele mai mari catedrale din Occident, un sit al patrimoniului mondial UNESCO şi unul dintre cele mai vizitate monumente din Europa. În timpul incendiului din 15 aprilie 2019, flăcările au atins o parte din clopotniţa nordică a clădirii, care a trebuit să fie restaurată.


Pentru a face acest lucru, cele opt clopote adăpostite în acest turn au fost îndepărtate cu grijă, curăţate de praful de plumb şi restaurate înainte de a fi readuse în decorul lor original. De la „Gabriel”, care cântăreşte peste patru tone, până la cel mai mic, „Jean-Marie” (care cântăreşte aproximativ 800 kg), numit în semn de omagiu pentru cardinalul Jean-Marie Lustiger, arhiepiscop al Parisului din 1981 până în 2005, aceste opt clopote poartă numele unor personalităţi care au marcat viaţa eparhiei şi a Bisericii.

Clopotele au revenit la Notre-Dame la jumătatea lunii septembrie, în cadrul unei ceremonii restrânse şi au fost binecuvântate în acelaşi timp.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

CNSM cere majorarea salariului minim

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) solicită Guvernului să stabilească din timp salariul minim pentru anul 2027 și propune majorarea acestuia până la...

Cod Galben de viituri pe râurile mici din sudul Moldovei

Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu (AMM) a emis Cod Galben de scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie pentru astăzi, 22 iulie. Meteorologii...

VIDEO Guvernul Tofan se întrunește în prima ședință

Cabinetul de miniștri, în frunte cu Vasile Tofan, are astăzi prima ședință. Pe agendă se află mai multe proiecte. Astfel, noul Guvern va examina proiectul...

CNA prezintă dovezile din dosarul licitaţiilor trucate

Centrul Național Anticorupție prezintă probe în cazul perchezițiilor desfășurate în mai multe localități din R. Moldova într-un dosar penal pornit pentru abuz de serviciu...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.