StiripesurseExterneO mică şcoală dintr-o suburbie australiană a fost desemnată cea mai...

O mică şcoală dintr-o suburbie australiană a fost desemnată cea mai bună clădire nouă din lume

Publicat:

O şcoală din suburbiile Australiei a întrecut peste 220 de alte proiecte de arhitectură la Festivalul Mondial de Arhitectură (WAF) din Singapore. Modesta clădire a învins concurenţa zgârie-norilor, muzeelor şi terminalelor de aeroport pentru a fi desemnată Clădirea anului 2024, relatează CNN.

Şcoala publică Darlington, din suburbia Chippendale din Sydney, a fost deschisă toamna trecută. Proiectul combină o clădire de campus din cărămidă, cu contururi neregulate, şi cu un acoperiş distinctiv în formă de „dinte de ferăstrău”, cu spaţii exterioare amenajate, inclusiv un teren mare de baschet şi o grădină comunitară. Ecrane metalice uşor curbate înconjoară o serie de terase în aer liber, permiţând luminii naturale să pătrundă, dar protejând în acelaşi timp intimitatea elevilor, potrivit stiripesurse.

Citește și: Apa este în pericol în Europa, avertizează Agenţia Europeană de Mediu

Pe amplasamentul din sudul oraşului Sydney, de afla de mult timp o şcoală, dar vechea clădire din anii 1970 nu mai era adecvată scopului, potrivit fjcstudio, firma de proiectare din spatele proiectului. Arhitecţii din Sydney au declarat că noul lor design a „transformat radical” şcoala pentru a oferi „medii de învăţare noi şi contemporane”, deşi proiectul a dorit să „capteze spiritul” campusului original.

Găzduind o grădiniţă, o unitate de preşcolari şi o şcoală primară, noul campus va putea găzdui mai mult de 500 de elevi, conform site-ului web al şcolii.


În descrierea proiectului său, fjcstudio a declarat că Şcoala Publică Darlington are „legături puternice cu populaţia aborigenă”. Firma de proiectare a contribuit la conservarea acestui patrimoniu cultural prin plasarea de artă indigenă în holul şcolii, în recepţia de la intrare şi în sălile de clasă. Picturile murale aborigene care au fost pictate pe pereţii vechii şcoli au fost, între timp, reproduse în placarea noii clădiri.

Firma de arhitectură fjcstudio din Sydney a declarat că noul design a „transformat radical” şcoala pentru a oferi „medii de învăţare noi şi contemporane”.

Anul acesta a avut loc cea de-a 17-a ediţie a WAF, care îşi împarte premiile în 18 categorii, cuprinzând sportul, transportul, sănătatea şi locuinţele. Clădirea mondială a anului a fost selectată dintre câştigătorii fiecărei categorii, aleşi de un juriu format din 175 de delegaţi ai festivalului.

Printre celelalte proiecte care au concurat pentru premiul cel mare s-au numărat Observatorul stelar naţional din Cipru, o staţie de autobuz din Polonia şi o centrală electrică solară din Turcia.

Citește și: Rusia îşi va reduce prezenţa consulară în Norvegia

Rezultatul de vineri marchează al doilea an consecutiv în care juriul WAF optează pentru o clădire educaţională, anul trecut titlul revenind unui internat din China.

Printre alţi câştigători recenţi se numără un complex de locuinţe pentru persoane în vârstă din Singapore şi o centrală electrică care produce energie din deşeuri, cu o pârtie de schi pe acoperiş în Copenhaga, Danemarca.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ucraina recunoaște că drona explodată la Constanța îi aparține

Ucraina recunoaște că drona maritimă care a explodat, vineri, în Portul Constanța îi aparține. Potrivit autorităților din țara vecină, drona ar fi fost perturbată...

România a evacuat plajele de frica unei alte drone

Plajele de pe litoralul Mării Negre au fost evacuate vineri din cauza riscului ca o altă dronă maritimă să apară pe litoral, a declarat...

Mesajul Maiei Sandu de Ziua Mondială a Mediului

Președinta Maia Sandu a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului, în care a îndemnat cetățenii să contribuie la protejarea naturii și...

Autoritățile intensifică acțiunile împotriva ambroziei

Pentru al treilea an consecutiv, luna iunie este dedicată campaniei de informare și prevenire „Fără ambrozie”, o inițiativă menită să reducă riscurile pentru sănătate...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.