StiripesurseSocialAșa-zisele autorități de la Tiraspol se confruntă cu probleme financiare și...

Așa-zisele autorități de la Tiraspol se confruntă cu probleme financiare și sunt forțate să reducă cheltuielile

Publicat:

Așa-zisele autorități separatiste de la Tiraspol sunt nevoite să reducă cheltuielile bugetare din cauza veniturilor în scădere, care ar fi afectate de încasările mai mici din comerțul exterior.

Astfel așa-zisele autorități de la Tiraspol planifică un buget auster pentru anul viitor, fiind forțate să diminueze alocațiile pentru o serie de cheltuieli bugetare, scrie mold-street.com.

Potrivit proiectului bugetului pentru 2025, adoptat în prima lectură de așa-zisul Soviet Suprem al regiunii secesioniste, veniturile sunt planificate la un nivel de circa 3,76 miliarde de așa-zise ruble transnistrene, volum ce ar fi cu 1,7% mai mare decât cel estimat pentru 2024 (după ultimele rectificări din octombrie).

În același zimp datele publice arată că bugetul planificat al regiunii separatiste pentru 2025 va fi cu peste 4% mai mic decât veniturile bugetare din 2023 și chiar decât cele inițiale aprobate pentru 2024 (circa 3,77 miliarde de așa-zise ruble transnistrene).

Altfel spus deja de doi ani încasările bugetare ale regiunii transnistrene bat pasul pe loc. Cea mai semnificativă scădere de venituri este estimată la taxele pe operațiunile de comerț exterior – cu circa 14,6%


Citește și: Krasnoselski: Propuneam organizarea unor întâlniri la nivel înalt pentru a aborda relațiile între Chișinău și Tiraspol

În consecință așa-zisele autorități de la Tiraspol planifică să reducă drastic o serie de chletuieli. De exemplu, mai puțini bani vor fi alocați Fondului de investiții capitale.

„Sunt deficiențe în buget pe partea de venituri, vedem o scădere a anumitor încasări din taxe. În consecință, sunt luate o serie de decizii administrative, inclusiv cele pentru optimizarea cheltuielilor pentru instituțiile publice. Și propunerea executivului de a reduce alte cheltuieli cu 25% este, în principiu, logică”, a menționat președintele așa-zisului Soviet Suprem Alexandr Korșunov.

Astfel pentru 2025 autoritățile de la Tiraspol planifică cheltuieli de circa 6,81 miliarde de așa-zise ruble transnsitrene, cu 4,4% mai puțin ca în 2024.

În consecință anul viitor defictul bugetar al regiunii secesioniste va trece de trei miliarde de așa-zise ruble transnistrene, echivalând cu aproape 190 milioane de dolari (în regiunea nerecunoscută, cursul de schimb este stabilit printr-o decizie administrativă și este planificat pentru 2025 la un nivel de 16,10-16,50 ruble pentru un dolar).

Autoritățile secesioniste susțin că, în ciuda dificultăților, bugetul transnistrean rămâne „orientat social”, pentru că autoritățile vor continua să plătească salariile, care au ajuns a fi de două ori mai mici ca la Chișinău, dar și pensiile și alocațiile sociale.

De unde vor fi luate resurse pentru a acoperi uriașul deficit nu este specificat. Printre sursele de acoperire a unei părți a deficitului sunt „împrumuturile”, dar aceste date sunt secretizate.

Ca de obicei, autoritățile separatiste de la Tiraspol dau vina pentru situația economică dificilă pe „barierele economice” care ar fi puse de câtre Republica Moldova. De notat că războiul Rusiei contra Ucrainei a perturbat semnificativ relațiile economice în regiunea transnistreană.

Specialiștii spun că datele financiare ce provin de la Tiraspol nu sunt sigure și nu pot fi analizate în cunoștință de cauză.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Accident în lanț pe bulevardul Dacia. O femeie a ajuns la spital

O femeie de 33 de ani a fost transportată la spital în urma unui accident rutier produs în seara zilei de 3 iunie pe...

Încep examenele naționale de absolvire a gimnaziului

Peste 34.000 de elevi vor susține, în perioada 4-15 iunie, examenele naționale de absolvire a gimnaziului. Astăzi, 4 iunie are loc examenul la Istoria...

Mesaje de susținere de la Bruxelles. Deputații moldoveni au discutat cu reprezentanții instituțiilor europene despre procesul de integrare

O delegație a Parlamentului Republicii Moldova s-a aflat, în perioada 1–3 iunie, la Bruxelles, într-o vizită de studiu la Parlamentul European. Subiectele abordate au...

Reguli noi pentru străinii din Moldova

Decretul de promulgare și noua lege privind regimul străinilor din statele non-UE aflați pe teritoriul Republicii Moldova au fost publicate în Monitorul Oficial și...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.