StiripesurseSocialO tânără din Tighina a dorit să-şi asigure copilul cu dulciuri...

O tânără din Tighina a dorit să-şi asigure copilul cu dulciuri sănătoase şi aşa a dezvoltat o afacere

Publicat:

Într-o perioadă în care alimentația sănătoasă devine un subiect din ce în ce mai discutat, Nadejda Gaipeli din Tighina (Bender) a trecut de la cuvinte la fapte. În urmă cu șase ani, fiind în concediu de îngrijire cu cel de-al doilea copil, a căutat o alternativă sănătoasă la dulciurile pline de zahăr disponibile pe piață. Așa cum aceste căutări nu s-au încununat cu succes, Nadejda a decis să își creeze propriile dulciuri, din fructe uscate, fără zahăr, aditivi sau coloranți.

Cu un uscător în dotare, Nadejda a început să prepare dulciuri acasă, folosind fructe de sezon. După mai multe experimente, a început să producă și pastile din fructe, păstrând aceleași standarde de calitate. Dedicată ideii de a promova consumul de dulciuri sănătoase și cu fler de antreprenor, Nadejda a fondat compania Freya, numele fiind inspirat de zeița scandinavă a dragostei și fertilității.

Citește și: Trei aeroporturi din Moscova, închise temporar din cauza unui atac major cu drone al Ucrainei

Începuturile nu au fost ușoare. Nadejda a investit mult timp și resurse pentru a dezvolta rețete care să păstreze aroma și gustul natural al fructelor, menținând în același timp majoritatea nutrienților esențiali. Ea a dorit ca produsele sale să fie și atractive vizual, fără a folosi zahăr sau conservanți.

Produsele Freya, realizate din fructe achiziționate în mare parte de la producători locali, au devenit rapid populare datorită calității și beneficiilor pentru sănătate. Gustările din fructe uscate, folosind o tehnologie de uscare la rece, păstrează fructele pentru perioade lungi de timp, fără a necesita refrigerare.


Cu determinare și viziune, Nadejda a diversificat gama de produse, incluzând pastile din diverse fructe, paste de arahide și seturi pentru vin fiert. Produsele Freya au devenit un brand recunoscut, fiind comercializate în cafenele, magazine și oferite de companii angajaților drept cadouri sănătoase de sărbători.

Un moment cheie în dezvoltarea afacerii a fost obținerea asistenței financiare și a mentoratului din partea Suediei, Marii Britanii și Programul Națiunilor Unite pentru Deyvoltare (PNUD) în cadrul proiectului „Dezvoltarea capacităților de export pe malurile Nistrului” (AdTrade). Acest sprijin financiar a permis achiziționarea de echipamente suplimentare pentru uscare și deshidratare, precum și utilaje moderne pentru curățarea fructelor. Investițiile au crescut productivitatea și au permis extinderea operațiunilor și pregătirea produselor pentru export.

Sprijinul financiar, alături de mentorat și instruiri gratuite în cadrul proiectului AdTrade, a permis Nadejdei să îmbunătățească strategia de marketing, să creeze ambalaje eco și etichete atractive pentru produsele sale și să creeze încă două locuri de muncă. Colaborarea cu alți beneficiari ai proiectului AdTrade a dus la crearea de seturi de cadouri originale pentru sărbători și i-a permis să diversifice piața de desfacere.

„Aprecierea din partea clienților mă inspiră și îmi dau putere, încredere și noi aspirații. Deși suntem încă o companie mică, încercăm să devenim o companie cu ciclu tehnologic închis de producție, fără deșeuri. De exemplu, nucleul mărului pe care nu-l folosim în procesul de producere îl oferim fermierilor locali ca și hrană pentru animale sau pentru compostare”, spune Nadejda Gaipeli.

După șase ani de activitate, compania Freya este deja un nume cunoscut în stânga Nistrului, iar acum, cu ajutorul proiectului AdTrade, își croiește calea și pe malul drept. Afacerea a crescut atât de mult, încât Nadejda și-a implicat și soțul în gestionarea ei. Astăzi, Freya are o rețea solidă de clienți fideli care apreciază calitatea și autenticitatea produselor din fructe.

Nadejda Gaipeli este una dintre cei 76 de antreprenori care au beneficiat de asistența Suediei, Marii Britanii și PNUD, în cadrul proiectului „Dezvoltarea capacităților de export pe malurile Nistrului” (AdTrade), pentru lansarea sau dezvoltarea afacerilor pe ambele maluri ale Nistrului.

Cor. Lilia Grubîi

img24009067

img24009067

img24009067

img24009067

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Manfred Weber: ‘Locul Republicii Moldova este în UE’

Președintele Partidului Popular European (PPE), Manfred Weber, a efectuat o vizită la sediul Platformei Demnitate și Adevăr (DA), unde a discutat cu reprezentanții formațiunii...

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Doi moldoveni au fost condamnați în Ucraina după ce au incendiat o clădire administrativă

Doi cetățeni ai Republicii Moldova, ambii în vârstă de 27 de ani, au fost condamnați în Ucraina la câte 12 ani de închisoare cu...

Programul activităților de reintegrare pentru anul 2026 a fost publicat în Monitorul Oficial

Programul activităților de reintegrare a ţării pentru anul 2026 a fost publicat în Monitorul Oficial. Documentul include 30 de proiecte și inițiative destinate dezvoltării...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.