StiripesurseSocialAni grei de închisoare pentru autorul unui grav accident de circulaţie

Ani grei de închisoare pentru autorul unui grav accident de circulaţie

Publicat:

Un tânăr de 25 de ani, care a provocat un grav accident rutier, soldat cu decesul unei minore, își va petrecere următorii cinci ani și patru luni la închisoare.

Potrivit sentinței, instanța a mai dispus încasarea din contul inculpatului, cu titlu de prejudiciu material, moral și biologic, a sumei de 2,2 milioane de lei.

Conducerea Spitalului din Bălți este acuzată de mușamalizarea cazurilor de malpraxis – Stiripesurse.md

Procurorii din Comrat au acuzat tânărul că, în vara lui 2023, s-a urcat beat la volanul unui BMW și se deplasa pe strada Lenin din Comrat. La un moment dat, acesta a intrat pe contrasens și s-a izbit frontal cu un Renault. Șoferul și pasagerii din automobilului avariat au suferit leziuni medii și grave, iar o minoră a decedat.

Procuratura menționează că tânărul nu este la prima abatere de la lege, fiind condamnat la muncă neremunerată în folosul comunității pentru huliganism.


Tânărul se află în arest preventiv până la devenirea definitivă a sentinței.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Percheziții la serverele Fidesz: Fraude cu fondul din care guvernul Orban finanța proiecte în Transilvania

Procurorii s-au prezentat marți, neanunțați, la centrul care pune la dispoziția Fidesz serverele pentru a sechestra întregul sistem de comunicații și bazele de date...

Un nou front în războiul din Orientul Mijlociu. Rebelii Houthi anunță blocarea unei rute esențiale pentru comerțul mondial

În ecuația deja complicată a războiului din Orientul Mijlociu au intrat și rebelii Houthi, din Yemen. Aliați ai Iranului, aceștia au anunțat că închid...

Palma neașteptată primită de Putin din partea Chinei. Proiectul crucial pe care l-au refuzat chinezii

China a respins, în final, proiectul Rusiei al gazoductului „Power of Siberia-2”, amânat de multă vreme, dând, astfel, o nouă lovitură eforturilor Kremlinului de...

Riposta generalului Sîrskîi în scandalul cu ministrul demis al Apărării. ‘Meseria mea este războiul. Asta fac și voi continua să fac’

Șeful armatei ucrainene, Oleksandr Sîrskîi, a negat public informațiile privind existența unui conflict cu fostul ministru al Apărării, Mihailo Fedorov, generalul afirmând că discuțiile...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.