StiripesurseRăzboi in UcrainaPericol de inundaţii în estul Ucrainei, după ce ruşii au lovit...

Pericol de inundaţii în estul Ucrainei, după ce ruşii au lovit un baraj de lângă Kurahovo

Publicat:

Un baraj din estul Ucrainei a fost avariat în urma unui atac rusesc, provocând creşterea nivelului apelor unui râu din zonă, ceea ce plasează în pericol de inundaţii mai multe localităţi din vecinătate, a declarat luni guvernatorul regional, citat de AFP, potrivit stiripesurse.ro.

“Ruşii au avariat barajul rezervorului din Kurahovo”, în regiunea Doneţk, a indicat Vadim Filaşkin pe Telegram. Barajul avariat se află în apropiere de localitatea Starîe Ternî.

“Acest atac îi pune într-un pericol potenţial pe rezidenţii localităţilor situate pe malurile râului Vovcea în regiunile Doneţk şi Dnipropetrovsk”, afirmă guvernatorul, indicând că nivelul apei din râu a “crescut cu aproape 1,2 metri” în apropiere de localitatea Velika Novosilka, dar “până în prezent nu au fost semnalate inundaţii” în zonă, potrivit acestuia.

Citeşte şi: Conducerea Spitalului din Bălți este acuzată de mușamalizarea cazurilor de malpraxis – Stiripesurse.md

Acest rezervor se află nu departe de Kurahovo, oraş cu circa 10.000 de locuitori înainte de război şi situat în imediata apropiere a frontului, într-un sector unde trupele ruse avansează de mai mai multe săptămâni.


Şeful administraţiei militare din Kurahovo, Roman Padun, a declarat pentru media ucrainene că nivelul apelor a crescut în dreptul satelor situate în aval de lacul de acumulare.

“Nu putem confirma nici tipul daunelor, nici gradul lor de gravitate”, a adăugat responsabilul citat de site-ul televiziunii Suspilne. “Nu putem examina barajul din cauza bombardamentelor continue”, a explicat el.

În iunie 2023, un baraj uriaş datând din perioada sovietică situat în regiunea Herson (sudul Ucrainei) a fost parţial distrus, ducând la deversarea a miliarde de litri de apă în aval şi inundând zeci de localităţi de pe malul fluviului Nipru.

Kievul a acuzat atunci Rusia, ale cărei trupe controlau în acel moment barajul, că l-a aruncat în aer pentru a împiedica o preconizată contraofensivă ucraineană în zonă. Moscova la rândul său a dat vina pe Ucraina.

Zeci de persoane şi-au pierdut viaţa în urma inundaţiilor care au urmat ruperii barajului de la Kahovka, ceea ce a provocat de asemenea importante daune asupra mediului în sudul Ucrainei.

Rusia, care în februarie 2022 şi-a început invazia pe scară largă în Ucraina, a atacat luni oraşele ucrainene Nikopol şi Krivoi Rog, în regiunea Dnipropetrovsk (centru-est), potrivit autorităţilor ucrainene.

La Nikopol, două persoane au fost ucise, iar alte cinci rănite de tiruri ale artileriei ruse, a indicat guvernatorul regional Serghii Lisak.

Tot în cursul zilei de luni, o rachetă a distrus o secţiune a unui imobil rezidenţial în Krivoi Rog, făcând, potrivit guvernatorului, cel puţin un mort şi 14 răniţi în acest centru industrial, oraşul natal al preşedintelui Volodimir Zelenski.

O femeie cu cei trei copii ai săi se află sub dărâmături, a precizat ulterior Lisak, potrivit căruia echipele de salvare continuă să lucreze la faţa locului.

Media ucrainene au relatat marţi că atât mama, cât şi cei trei copii ai săi nu au supravieţuit atacului, din întreaga familie în viaţă rămânând doar tatăl, ceea ce ridică la cinci bilanţul morţilor la Krivoi Rog.

Rusia a atacat cele două oraşe în timp ce în Ucraina se afla într-o vizită şeful diplomaţiei europene Josep Borrell, care el însuşi a fost nevoit să coboare într-un adăpost din Kiev după declanşarea alertei de atac aerian.

“Îmi încep ziua la Kiev în adăpost, în timp ce Rusia lansează un alt atac cu rachete. Aceasta este realitatea de zi cu zi a poporului ucrainean”, a Borrell pe X.

Victoria lui Donald Trump în alegerile prezidenţiale americane a stârnit îngrijorare în Ucraina şi în Europa, miliardarul republican arătându-se foarte critic faţă de ajutorul acordat Kievului de către Washington.

“O victorie a Rusiei în războiul împotriva Ucrainei ar reprezenta un eşec pentru Statele Unite”, a avertizat Josep Borrell într-un interviu acordat luni pentru AFP.

“Cu siguranţă nu ar fi o victorie pentru liderii americani dacă Ucraina se prăbuşeşte şi Putin câştigă războiul”, a adăugat el.

La rândul său, ziarul american New York Times a relatat că Moscova a comasat circa 50.000 de soldaţi, inclusiv nord-coreeni, pentru a încerca să disloce trupele ucrainene care controlează de trei luni o parte din regiunea rusă de frontieră Kursk. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Activitatea consiliilor electorale va putea fi urmărită pe o nouă platformă lansată de CEC

Comisia Electorală Centrală a lansat platforma cece.cec.md, care va găzdui paginile web ale tuturor consiliilor electorale de circumscripție din Republica Moldova. Potrivit instituției, această...

Marina Tauber şi Diana Șoșoacă au împărțit scena la Forumul lui Putin

Eurodeputata ”suveranistă” din România, Diana Șoșoacă, și condamnata fugară Marina Tauber, mâna dreaptă a oligarhului Ilan Șor, au împărțit scena la o dezbatere dedicată...

12 străini NU au fost lăsaţi să intre în R. Moldova

În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 62.969 de traversări, iar cel al mijloacelor de...

Zaharova a caracterizat drept un JAF în toată regula atacurile teroriste ale Kievului comise în Marea Neagră

Forțele Armate Ucrainene efectuează raiduri banditești asupra navelor, acuzând Rusia, potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului rus al Afacerilor Externe, Maria Zaharova, transmite TASS,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.