StiripesurseȘtirile zileiRomânia: Omul de afaceri Silviu Prigoană a murit în timp ce...

România: Omul de afaceri Silviu Prigoană a murit în timp ce lua masa la Bran

Publicat:

România: Omul de afaceri Silviu Prigoană a murit în timp ce lua masa la Bran

Omul de afaceri Silviu Prigoană, fondator al mai multor posturi de televiziune şi fost deputat, a decedat, marţi, într-un restaurant din staţiunea Bran, în timp ce se afla la masă cu mai multe persoane.

Conform purtătorului de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Braşov, dr. Liviu Stelea, la sosirea echipajului medical, pacientul era în stop cardio-respirator.

“La ora 14,15 s-a primit un apel la 112 în care se anunţa că un bărbat este inconştient într-un restaurant din staţiunea Bran. La locul incidentului s-a deplasat un echipaj al SMURD aflat în zonă, care a constatat că bărbatul, în vârstă de 60 de ani, este în stop cardio-respirator şi, conform protocoalelor noastre, a fost solicitat un echipaj superior, adică unul cu medic şi, astfel, un echipaj de-al nostru a fost trimis din Braşov. La sosire, echipajul SAJ a continuat manevrele de prim-ajutor, însă, la ora 15,30 a fost pronunţat decesul”, a afirmat reprezentantul SAJ Braşov.

Potrivit acestuia, nu au existat semne că pacientul s-ar fi înecat cu mâncare.

“Am vorbit cu colegul meu care a fost la faţa locului, unul experimentat, care a spus că nu existau semne că s-ar fi înecat. Pacientul era cunoscut cu antecedente cardiace şi neurologice. Însă trebuie să fim rezervaţi până după autopsie, deoarece, dacă bolul alimentar a ajuns la plămâni, raportul medicului legal ar putea schimba situaţia”, a precizat dr. Liviu Stelea.


Autopsia va fi efectuată la IML Braşov.

“În cauză, la acest moment, se desfăşoară activităţile specifice de cercetare, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul unităţii de parchet competente”, a transmis IPJ Braşov

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

CNSM cere majorarea salariului minim

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) solicită Guvernului să stabilească din timp salariul minim pentru anul 2027 și propune majorarea acestuia până la...

Cod Galben de viituri pe râurile mici din sudul Moldovei

Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu (AMM) a emis Cod Galben de scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie pentru astăzi, 22 iulie. Meteorologii...

VIDEO Guvernul Tofan se întrunește în prima ședință

Cabinetul de miniștri, în frunte cu Vasile Tofan, are astăzi prima ședință. Pe agendă se află mai multe proiecte. Astfel, noul Guvern va examina proiectul...

CNA prezintă dovezile din dosarul licitaţiilor trucate

Centrul Național Anticorupție prezintă probe în cazul perchezițiilor desfășurate în mai multe localități din R. Moldova într-un dosar penal pornit pentru abuz de serviciu...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.