StiripesurseȘtirile zileiCinci consilieri raionali din Rezina, excluși din PAS din cauza conflictelor...

Cinci consilieri raionali din Rezina, excluși din PAS din cauza conflictelor interne

Publicat:

Cinci consilieri raionali din Rezina, excluși din PAS din cauza conflictelor interne

Cinci consilieri raionali ai Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) au fost excluși din partid din cauza conflictelor interne. Decizia a fost anunțată de deputatul Vitalie Jacot, care a precizat că Biroul Permanent Național al PAS a hotărât să retragă susținerea politică pentru Sergiu Bagrin, Veaceslav Curecheru, Ghenadie Josanu, Aliona Cuiban și Stepanida Druță. Potrivit lui Jacot, aceștia „nu mai pot reprezenta partidul în Consiliul Raional Râșcani și își pierd calitatea de membri ai PAS”.

„Este regretabil că au avut loc nereguli și încălcări legislative care contravin principiilor și valorilor PAS”, a declarat Jacot. Deși legea nu permite retragerea mandatului în urma pierderii susținerii politice, deputatul i-a îndemnat pe cei cinci consilieri să „renunțe la mandatul obținut prin PAS”.

Sergiu Bagrin, fost președinte al organizației teritoriale PAS, a reacționat pe rețelele de socializare, criticând dur atitudinea conducerii partidului față de echipele locale. Bagrin a susținut că reprezentanții PAS tratează teritoriile ca pe „colonii” și că aceștia nu respectă autonomia organizațiilor locale. De asemenea, el a acuzat pe unii lideri PAS de lipsă de implicare în campania electorală și a subliniat dificultățile întâmpinate de echipa sa la nivel local.

„Am mers la alegători fără materiale, doar cu cuvinte de susținere”, a declarat Bagrin, subliniind că atitudinea deputaților PAS a contribuit la rezultatele slabe în cadrul referendumului local.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO O seră ilegală de cânepă a fost găsită într-o curte din Soroca

Un bărbat de 54 de ani din raionul Soroca este cercetat de polițiști, fiind suspectat că ar fi cultivat ilegal plante cu conținut narcotic. În...

Nu doar plămânii sunt afectați. Ce efecte are fumul incendiilor forestiere asupra organismului

Fumul provenit din incendiile forestiere poate afecta aproape orice parte a corpului, nu doar plămânii, avertizează cercetătorii. Studiile arată că particulele toxice din fum...

Cum afectează scumpirile și inegalitățile economice sănătatea mintală. Avertismentul cercetătorilor

Un nou studiu sugerează că probleme precum anxietatea, stresul și epuizarea nu sunt doar rezultatul alegerilor individuale sau al stilului de viață, ci și...

De ce simțim durerea diferit? Cum s-a schimbat în mii de ani modul în care oamenii înțeleg suferința

Durerea este una dintre puținele experiențe pe care le împărtășesc toți oamenii, indiferent de vârstă, cultură sau locul în care trăiesc. Totuși, felul în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.