StiripesurseȘtirile zileiMAN critică sistemul medical

MAN critică sistemul medical

Publicat:

Membrul Partidului Mișcarea Alternativa Națională (MAN), Vladimir Bolocan, invocă că problemele majore din sectorul medical rămân nerezolvate, iar accesul la servicii de calitate este în continuare o provocare pentru cetățeni.

Citește și: Se lansează cursa aeriană directă Chișinău-București

„Foarte multă lume se plânge de calitatea serviciilor medicale oferite de instituțiile oncologice din țară. Ne dorim ca serviciile medicale să fie accesibile în mod egal pentru toți, însă realitatea este cu totul alta. Ne-am fi așteptat la reforme importante care să aibă un impact pozitiv, dar Ministerul Sănătății nu a reușit să implementeze nici măcar una dintre aceste reforme”, a declarat Bolocan.

Un alt punct criticat de către Vladimir Bolocan a fost reforma asistenței medicale primare, care a condus la o suprasolicitare a medicilor de familie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Vasile Tofan primeşte felicitări de la Bucureşti şi Kiev

Noul prim-ministru al Republicii Moldova, Vasile Tofan, a fost felicitat de premierul Ucrainei, Serhii Korețki, și de premierul interimar al României, Ilie Bolojan, cu...

Pericol major de incendii: IGSU cere populației maximă prudență

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) avertizează că, potrivit prognozelor Instituției Publice „Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu”, pentru ziua de 22...

Maia Sandu a semnat decretul privind numirea Guvernului Tofan

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat miercuri, 22 iulie, decretul privind numirea Guvernului condus de Vasile Tofan. Documentul stabilește componența oficială a noului...

Zeci de străini NU au fost lăsaţi să intre în R. Moldova

În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 83.735 de traversări, iar cel al mijloacelor de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.