StiripesurseȘtirile zileiSituația în Zona de Securitate abordată în cadrul CUC

Situația în Zona de Securitate abordată în cadrul CUC

Publicat:

Membrii Comisiei Unificate de Control au discutat, astăzi,  aspecte legate de situația în Zona de Securitate.

Citește și: Pentru alegerile locale noi de duminică vor fi tipărite 25 242 de buletine de vot

Ședința a fost organizată la Bender. Comandamentul Militar Întrunit și-a prezentat raportul privind situația în Zona de Securitate pentru ultimele  două săptămâni. Delegația Republicii Moldova a relatat că în localitățile din Zona de Securitate, unde au fost deschise secții de votare, măsurile de ordine publică în timpul desfășurării scrutinului electoral au fost asigurate de efectivul subdiviziunilor teritoriale ale Inspectoratului General al Poliției.

La semnalele de alertă recepționate în ziua de 3 noiembrie curent, instituțiile au reacționat conform protocoalelor aprobate și au constatat că acestea au fost false. Astfel, nu a fost necesară intervenția forțelor suplimentare la fața locului.

În cadrul ședinței a fost prezentat noul șef militar superior al Contingentului militar al Forțelor de Menținere a Păcii din partea Republicii Moldova – colonel Dumitru Sîli.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un studiu arată o legătură surprinzătoare între căderea părului și medicamente de slăbit și diabet

Medicamentele populare pentru slăbit și diabet, precum Ozempic, Wegovy și Mounjaro, pot avea un efect secundar nedorit. Un nou studiu arată că aceste medicamente...

Căldura extremă afectează și sănătatea mintală. Tot mai mulți oameni dezvoltă anxietate

Valurile repetate de căldură pot avea efecte importante asupra sănătății mintale, avertizează psihologii. Tot mai multe persoane dezvoltă anxietate climatică, o stare caracterizată prin...

‘Ozempic natural’, descoperit cu ajutorul inteligenței artificiale

O echipă de cercetători de la Stanford Medicine susține că a descoperit o moleculă naturală care ar putea deschide calea către o nouă generație...

27 iulie: Ziua Mondială a Cărților Vechi

27 iulie: Ziua Mondială a Cărților Vechi este o sărbătoare care celebrează importanța cărților vechi și a literaturii rare. Această zi nu este atât...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.