StiripesurseJustiţie20 de ani de închisoare cu executare pentru un tânăr care...

20 de ani de închisoare cu executare pentru un tânăr care a violat și ucis o bătrână la Glodeni

Publicat:

Procuratura raionului Glodeni  anunță despre pronunțarea recentă a sentinței de condamnare a tânărului de 19 ani, acuzat de mai multe infracțiuni, inclusiv violul și omorul unei bătrâne din satul Ustia, raionul Glodeni, precum și răpirea și tentativa de omor a unui bărbat.

Instanța i-a stabilit pedeapsa cu închisoare pe un termen de 20 de ani cu executare și amendă în mărime de 500 unități convenționale. Procurorii nu sunt de acord cu sentința și o vor contesta cu apel. Acuzatorii vor solicita aplicarea celei mai aspre sancțiuni – detențiunea pe viață, potrivit breakingnews.md.

Citește și: Denumirea „Bluetooth” își are originile într-un personaj istoric de acum 1.000 de ani

Potrivit acuzării, prima crimă a fost comisă la 12 mai 2024. În jurul miezului nopții, inculpatul, fiind în stare de ebrietate a agresat fizic un bărbat și l-a înjunghiat în regiunea gâtului. Ulterior, prin amenințarea lui cu cuțitul, l-a condus până la marginea satului Ustia și l-a coborât într-un beci. Acolo, a continuat să îl bată până nu a lăsat victima inconștientă și a părăsit subsolul.

Intenția de a-l omorî cu deosebită cruzime pe bărbat nu și-a produs efectul, deoarece la 13 mai 2024, victima însângerată și sleită de puteri, a fost depistată în acel beci de către angajații Inspectoratului de Poliție Glodeni, în timp ce cercetau alt caz de omor care ar fi fost comis de același inculpat.


Mai exact, el ar fi violat și omorât o bătrână și i-a sustras mijloace bănești din domiciliu.

Sentința este cu drept de apel, inculpatul beneficiind de prezumția de nevinovăție, potrivit legii, până la devenirea definitivă a hotărârii.

Citește și: Rezervele de aur ale Rusiei au ajuns la cel mai ridicat nivel din istoria sa. Cât valorează

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Victoria Belous, din nou la conducerea Finanțelor

Victoria Belous, care a depus jurământul în calitate de ministră a Finanțelor în cadrul Guvernului condus de Vasile Tofan, a declarat că se întoarce...

Gaidarji îl invită pe Tofan în prima vizită oficială la Comrat: ‘Avem șansa unui nou început’

Președintele Adunării Populare a Găgăuziei, Valentin Gaidarji, îl invită pe premierul Vasile Tofan să efectueze prima sa vizită oficială în autonomie. Într-un mesaj public,...

VIDEO Ședința plenară a Parlamentului

Deputații se întrunesc în ședință plenară a Parlamentului. Pe ordinea de zi sunt incluse mai multe subiecte, printre care proiectul de ratificare a Contractului...

Mai multă protecție pentru jurnaliști și apărătorii drepturilor omului împotriva proceselor abuzive de tip SLAPP

Jurnaliștii, apărătorii drepturilor omului, activiștii civici, avertizorii de integritate și membrii organizațiilor neguvernamentale vor beneficia de o mai mare protecție împotriva procedurilor judiciare abuzive,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.