StiripesurseExterneKaroline Leavitt, viitoarea purtătoare de cuvânt a Casei Albe

Karoline Leavitt, viitoarea purtătoare de cuvânt a Casei Albe

Publicat:

Preşedintele ales Donald Trump a anunţat vineri că a ales-o pe Karoline Leavitt, în vârstă de 27 de ani, să devină purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, o poziţie pe cât de prestigioasă, pe atât de expusă pentru cea care i-a stat alături candidatului republican în timpul campaniei electorale, transmite sâmbătă AFP.

Numirea acestei tinere purtătoare de cuvânt, care va fi chipul zilnic al administraţiei Trump din 20 ianuarie, are loc la sfârşitul unei săptămâni în care politicianul republican câştigător al scrutinului prezidenţial şi-a numit colaboratorii loiali cei mai apropiaţi în funcţii cheie în viitorul său executiv, potrivit stiripesurse.

Citește și: Rezervele de aur ale Rusiei au ajuns la cel mai ridicat nivel din istoria sa. Cât valorează

“Karoline este inteligentă, puternică şi s-a dovedit a fi un comunicator foarte eficient”, a afirmat Donald Trump într-un comunicat.

Această poziţie strategică presupune să răspundă aproape zilnic la întrebări din partea presei în faţa camerelor. Karine Jean-Pierre (50 de ani), actuala deţinătoare a funcţiei în cadrul administraţiei Biden, ocupă acest post din mai 2022.


Karoline Leavitt “a făcut o treabă fenomenală ca purtător de cuvânt naţional în timpul campaniei mele istorice şi sunt încântat să anunţ că va fi purtătoarea de cuvânt a Casei Albe”, a adăugat Donald Trump, asigurând că ea “va excela în faţa pupitrului şi ne va ajuta să transmitem mesajul nostru poporului american, astfel încât America să poată deveni din nou o naţiune măreaţă”.

Ea va lucra sub conducerea lui Steven Cheung, director de comunicare pentru campanie, care va prelua acelaşi titlu la Casa Albă.

Karoline Leavitt a lucrat anterior în Congres ca responsabilă cu comunicarea pentru Elise Stefanik, o reprezentantă în vârstă de 40 de ani din statul New York, numită recent de Donald Trump în funcţia de ambasador al SUA la ONU.

De asemenea, ea a făcut campanie personală, în 2022, pentru a fi aleasă în Camera Reprezentanţilor ca reprezentant al statului New Hampshire, dar a suferit o înfrângere.

“Nu am crescut într-o familie politică. La fel ca majoritatea americanilor, am crescut într-o familie de antreprenori din clasa de mijloc aici, în statul meu natal, New Hampshire. M-am apucat de politică în facultate”, a declarat ea vineri într-un podcast Fox News.

Citește și: Denumirea „Bluetooth” își are originile într-un personaj istoric de acum 1.000 de ani

În acest podcast ea a povestit că a ajutat o echipă de la acest canal popular în rândul conservatorilor la universitatea ei din Saint Anselm, în perioada studenţiei, în timpul primarelor republicane din 2016, fiind “unul dintre puţinii conservatori din campus”. “Atunci am decis ce vreau să fac cu cariera mea”, a spus ea.

În timpul primului său mandat la Casa Albă, Donald Trump a lucrat cu mai mulţi purtători de cuvânt, printre care Sarah Huckabee Sanders, Kayleigh McEnany şi Sean Spicer.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Atacurile asupra navelor în Ormuz s-au intensificat, circa 100 de militari SUA răniți în 2 săptămâni

Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, și șefii de stat major interarme se întâlnesc marți cu membrii Congresului pentru prima dată de la reluarea conflictului. Pete...

Ce spune arestarea fraților Tate din SUA despre justiția din România

Când mai încearcă vreun reprezentant al actualei caste din jurul judecătoarei Lia Savonea să explice cât de nedrepte sunt acuzațiile de corupție și de...

Trump lovește din nou Canada cu tarife de 50%, pentru a combate “discriminarea” produselor americane

Statele Unite vor impune, din 19 august, taxe vamale de 50% pentru o gamă largă de produse canadiene, într-o nouă escaladare a conflictului comercial...

Ion Tăbârță: Hotărârea Curții Constituționale va integra alegerile din Găgăuzia în sistemul electoral național

Hotărârea Curții Constituționale privind organizarea alegerilor în Găgăuzia obligă autoritățile să armonizeze legislația electorală și să integreze definitiv scrutinurile din autonomie în cadrul electoral...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.