StiripesurseȘtirile zileiCel puţin 15 civili au fost ucişi în bombardamentele din sudul...

Cel puţin 15 civili au fost ucişi în bombardamentele din sudul Siriei

Publicat:

Cel puţin 15 civili au fost ucişi marţi în lovituri aeriene care au vizat sudul Siriei, sector sensibil unde regimul lui Bashar Al-Assad şi aliatul său rus sunt angajaţi împotriva insurgenţilor, a relatat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), citat de AFP, potrivit agerpres.

Regimul a deschis duminică un nou front în provincia Quneitra, limitrofă liniei de demarcaţie de pe Platoul Golan, în mare parte ocupat şi anexat de către Israel, după ce a preluat controlul aproape în întregime al provinciei vecine Deraa.

Citeşte şi: Rusoaica arestată în SUA este acuzată că a acţionat ca un agent străin pentru a influenţa alegerile americane

Cel puţin 14 civili, ”inclusiv două femei şi cinci copii”, şi-au pierdut viaţa în lovituri aeriene în împrejurimile localităţii Ain al-Tina”, în Quneitra, a afirmat OSDO, fără să fie în măsură să indice dacă au fost raiduri ruseşti sau ale regimului sirian.

Unii militanţi au difuzat pe reţelele sociale imagini cu victime, copii plini de praf, înveliţi în pături pătate de sânge. Este vorba de persone strămutate, care îşi găsiseră adăpost într-un imobil abandonat, după ce se refugiaseră în sud, potrivit OSDO.


Un alt civil a fost ucis în raiduri aeriene ruseşti la marginea localităţii El-Aliyah, în vestul provinciei Deraa, aproape de Quneitra, a precizat OSDO.

Vezi şi: Două clădiri din India s-au prăbuşit una peste alta. Cel puţin doi oameni au murit – VIDEO

”Începând de marţi, raiduri ruseşti intense şi bombe baril lansate de către regim vizează un sector situat la limita dintre Quneitra şi Deraa”, a declarat pentru AFP directorul OSDO, Rami Abdel Rahman.

În această regiune sunt desfăşuraţi jihadiştii organizaţiei Hayat Tahrir al-Cham, dominată de fosta ramură a Al-Qaida. Jihadiştii respectivi nu sunt vizaţi de aşa-zisul acord de ”reconciliere”, negociat pe 6 iulie de către Rusia, care a dus la o capitulare a rebelilor în provincia Deraa, aflată acum aproape în întregime sub controlul regimului. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

În ultimele 24 de ore nu a fost înregistrat niciun caz nou de fraudă telefonică

În ultimele 24 de ore, Poliția nu a înregistrat niciun caz nou de fraudă telefonică, însă alte șase escrocherii comise anterior au fost raportate...

Emil Ceban își reia activitatea în mediul academic

Emil Ceban a anunțat că își încheie mandatul de ministru al Sănătății și că va continua să activeze în domeniul sănătății din mediul academic,...

Circa 100 000 de persoane urmează a fi angajate în câmpul muncii până în anul 2029

Rata de ocupare a populației între 20 și 64 de ani este de aproximativ 57%. Obiectivul țintit este ca aceasta să ajungă la 62%...

Elena Croitor a depus jurământul pentru funcția de magistrat al Curții Supreme de Justiție

Judecătoarea Elena Croitor, recent numită la Curtea Supremă de Justiție, a depus marți, 21 iulie, jurământul solemn în fața membrilor Consiliului Superior al Magistraturii,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.