Oamenii legii l-au reținut pe suspectul care l-ar fi ucis pe tânărul dispărut pe 21 septembrie la Fălești. De asemenea, de rând cu autorul crimei au fost reținuți alți nouă complici.
Citește și: Jucării și electrocasnice fără acte de proveniență depistate de vameși
Victima, locuitor al municipiului Bălți, dispăruse de acasă în noaptea de 21 septembrie. Potrivit familiei, tânărul a plecat de acasă spre raionul Fălești și nu a mai revenit. S-a stabilit că învinuiții au atras victima, propunându-i să ia parte în diverse scheme infracționale cu scop de a obține mijloace bănești. În aceste condiții, în seara de 21 septembrie, în cadrul unei întâlniri în extravilanul satului Năvârneț din raionul Fălești, discuțiile cu victima au generat într-un conflict, iar tânărul a fost omorât. Pentru a ascunde urmele infracțiunii, suspecții, în mod organizat, au ascuns cadavrul într-o fâșie forestieră din extravilanul satului Călinești, dar și mijlocul de transport cu toate bunurile acestuia.
Suspecții au fost reținuți pentru 72 de ore. Este vorba despre zece persoane cu vârstele cuprinse între 21 și 38 ani. Ulterior, la solicitarea Procuraturii mun. Bălți aceștia au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile în Penitenciarul nr. 11 din Bălți.
Autorul omorului de 26 de ani își recunoaște vina și cooperează cu ancheta. Declarațiile acestuia au ajutat la depistarea cadavrului, a armei de foc din care au fost efectuate împușcăturile, precum și a altor corpuri delicte, care vor ajuta la stabilirea altor împrejurări pentru justa soluționare a cauzei.












