StiripesurseȘtirile zileiCA a amendat postul public de televiziune din Găgăuzia pentru admiterea...

CA a amendat postul public de televiziune din Găgăuzia pentru admiterea discriminării comunității LGBTQ+

Publicat:

Membrii Consiliului Audiovizualului (CA) au aplicat o amendă în mărime de 15 000 de lei postului public din Găgăuzia, GRT, pentru admiterea discriminării comunității LGBTQ+ și lipsă de imparțialitate într-o emisiune. Decizia a fost aprobată în cadrul ședinței din 18 noiembrie. 

Potrivit unui comunicat CA, controlul în privința postului public din regiunea găgăuză a fost inițiat în urma unei petiții din partea Angelei Frolov, administratoarea Centrului de Informații „Genderdoc-M”. În petiție se menționează că în cadrul programului ,,Обсуждаем вместе”, difuzat la „TV-Găgăuzia” pe 19 iunie 2024, nu au fost respectate principiile libertății de exprimare, asigurării informării corecte, respectării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. În opinia petiționarei, în cadrul programului indicat, invitații au manifestat atitudini homofobe, de incitare la ură și discriminare, iar moderatoarea a fost părtinitoare, uneori completând sau ajutând vorbitorii în formularea opiniilor lor homofobe. De asemenea, petiționara consideră că întregul program audiovizual a sugerat că persoanele din comunitatea LGBTQ+ sunt amorale, cu tendințe anormale, cu un comportament ce contravine valorilor cetățenilor moldoveni și religiei creștine, iar această categorie de persoane nu-și are loc în spațiul public, potrivit newsmaker.md.

Citește și: Rezervele de aur ale Rusiei au ajuns la cel mai ridicat nivel din istoria sa. Cât valorează

La solicitarea CA, Consiliul pentru egalitate a prezentat un Aviz consultativ. Din analiza conținutului programului audiovizual  „Обсуждаем вместе” din 19 iunie 2024,  instituția a calificat discursul lui Nicolai Ormanji, vicepreședinte al Adunării Populare a Găgăuziei; al preotului or. Ceadîr-Lunga, Serghei Lazarev; al Alionei Cozari, șefa-adjunctă a Direcției sănătate și protecție socială, UTA Găgăuzia și al lui Tomas Mavroghenis, liderul organizației de tineret „Next Generation”, drept instigare la discriminare pe criteriul de orientare sexuală.

De asemenea, apreciind ansamblul elementelor declarațiilor exprimate în cadrul emisiunii, în particular, conținutul și maniera în care aceasta a fost realizată, Consiliul de egalitate a concluzionat că autorii, utilizând expresii denigratoare în adresa comunității LGBTQ+, au promovat un mesaj de excludere a acestui grup de persoane în baza criteriului de orientare sexuală. Totodată, în Aviz este specificat că, potrivit unui studiu realizat în 2021, dintre toate grupurile minoritare, persoanele LGBTQ+  constituie grupul cel mai puțin acceptat de către populație. În asemenea condiții, discursurile homofobe și îndemnurile la intoleranță, ținute de persoane publice notorii și care se bucură de un nivel înalt de încredere din partea unei părți semnificative a populației, nu fac decât să amplifice tensiunile existente în societate și să sporească vulnerabilitatea grupului în discuție. În condițiile unui nivel de acceptare extrem de scăzut față de comunitatea LGBTQ+, asemenea discursuri, dincolo de faptul că lezează demnitatea persoanelor vizate, nu pot avea decât efecte nocive și periculoase pentru întreaga societate, ducând la ură și atitudini violente față de acestea.


În rezultatul analizei conținutului programului audiovizual menționat, prin prisma Metodologiei de monitorizare a discursului care incită la ură în conținuturile media audiovizuale, Consiliul Audiovizualului a constatat următoarele:

  • declarațiile făcute în cadrul programului audiovizual promovează discriminarea împotriva comunității LGBTQ+, identificată în mod clar ca un anumit „inamic” al valorilor societății tradiționale;
  • vorbitorii nu și-au bazat discursul pe argumente, ci pe opiniile și atitudinile personale ale invitaților, prezentate/expuse ca fapte;
  • s-a operat cu narațiuni, susținute de mesaje susceptibile de a constitui discurs care incită la discriminare față de persoanele LGBTQ+, precum: autoritățile din regiunea găgăuză au dreptul și mecanisme legale de a interzice comunitatea LGBTQ+ pe teritoriul Găgăuziei; comunitatea LGBTQ+ contravine valorilor tradiționale și religiei creștine; ilustrarea homosexualității ca un fenomen care trebuie ascuns și supus blamării;
  • compania publică „Găgăuziya Radio Televizionu”, în persoana moderatoarei, nu a reacționat corespunzător la discursul care include elemente de discriminare, invocând dreptul la libertatea de opinie a persoanelor invitate;
  • au lipsit îndemnuri/instigări adresate publicului și/sau unei entități în vederea întreprinderii unor acțiuni în raport cu persoanele LGBTQ+; nu a existat o iminență a pericolului sau a riscului de potențială vătămare, care ar putea fi cauzată de difuzarea și publicarea programului.

Citește și: Denumirea „Bluetooth” își are originile într-un personaj istoric de acum 1.000 de ani

Astfel, Consiliul Audiovizualului a decis să sancționeze GRT pentru încălcarea principilor de informare corectă, în mod imparțial și cu bună-credință. Postului de televiziune i-a fost aplicată o amendă de 15 000 de lei.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Premierul Munteanu: „Moldova devine parte a economiei europene”

Republica Moldova va beneficia de investiții de peste 1 miliard de euro din partea companiilor private, inclusiv din UE, și a instituțiilor financiare internaționale. Citește...

Marta Kos la Chișinău: „Voi ați lucrat la propriul viitor și acest lucru va fi răsplătit”

Comisara europeană pentru extindere  Marta Kos, a declarat la Chișinău, în deschiderea conferinței investitorilor europeni, că deschiderea oficială a negocierilor pe cel mai important...

Maia Sandu, mesaj pentru investitorii europeni: „Când investiți în Moldova, investiți într-o țară al cărei viitor este ancorat în Europa”

Președinta Maia Sandu a deschis astăzi conferința de investiții Uniunea Europeană–Republica Moldova, alături de Comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos, și Prim-ministrul Alexandru Munteanu....

Instructorii auto vor putea participa la proba practică pentru obținerea permisului de conducere

A fost lansat proiectul pilot privind participarea instructorului auto la proba practică pentru obținerea permisului de conducere categoria B, anunță Agenția Servicii Publice (ASP). Citește...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.