StiripesurseExterneAustria este deschisă pentru aderarea deplină la Schengen a României şi...

Austria este deschisă pentru aderarea deplină la Schengen a României şi Bulgariei

Publicat:

Austria şi-a arătat vineri disponibilitatea de a ridica dreptul de veto în privinţa aderării complete a României şi Bulgariei în spaţiul de liberă circulaţie Schengen, ultimul obstacol pentru cele două ţări est-europene după o lungă aşteptare, transmite AFP.

În doi ani, “am consolidat protecţia frontierelor externe”, iar “imigraţia ilegală a ajuns aproape de zero” în Austria, şi-a exprimat satisfacţia ministrul de interne austriac Gerhard Karner, după o reuniune la Budapesta, potrivit stiripesurse.

Citește și: Rezervele de aur ale Rusiei au ajuns la cel mai ridicat nivel din istoria sa. Cât valorează

“Aşadar, a fost făcut un nou pas important în vederea votării pe 12 decembrie”, a adăugat el cu referire la următoarea reuniune a miniştrilor de interne din UE, care ar putea marca intrarea deplină a celor două ţări la începutul anului 2025.

Miniştrii celor trei ţări în cauză s-au întâlnit în Ungaria, care prezidează Consiliul Uniunii Europene până la sfârşitul anului, pentru a face un bilanţ al progreselor înregistrate pentru ca Viena să dea undă verde.


Din 2022, Austria s-a opus extinderii zonei de liberă circulaţie pentru a protesta împotriva a ceea ce a considerat a fi un număr prea mare de intrări ilegale pe teritoriul său, un simptom, conform Vienei, al disfuncţionalităţilor la frontierele externe.

Viena a acceptat în cele din urmă o aderare parţială pentru Sofia şi Bucureşti în martie, limitată la aeroporturi şi porturi, şi a stabilit o foaie de parcurs pentru o posibilă extindere la frontierele terestre.

Acordul publicat vineri prevede controale temporare “pe o perioadă iniţială de şase luni, cu scopul de a minimiza potenţiala modificare a rutelor de migraţie care ar putea rezulta” din această extindere a spaţiului Schengen.

Premierul român Marcel Ciolacu s-a declarat “încrezător că pasul final va fi făcut în curând”, într-un mesaj pe reţeaua de socializare X, precizează AFP.

“Vă mulţumim din nou pentru încrederea ce ne-a fost acordată, vom fi la înălţime”, a adăugat ministrul bulgar de interne Atanas Ilkov, în timp ce s-a decis un contingent comun pentru protecţia frontierei cu Turcia.

Citește și: Denumirea „Bluetooth” își are originile într-un personaj istoric de acum 1.000 de ani

De la Bruxelles, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, “a salutat rezultatul pozitiv al discuţiilor informale”, făcând referire de acum la decizia din 12 decembrie.

Creat în 1985, spaţiul Schengen include 25 din cele 27 de ţări membre ale UE, precum şi statele vecine asociate Elveţia, Norvegia, Islanda şi Liechtenstein. Peste 400 de milioane de persoane pot călători în principiu fără a fi supuse controalelor la frontieră.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Hollywood schimbă regulile jocului. Ce restricții au fost impuse pentru inteligența artificială

Studiourile și sindicatele de la Hollywood au ajuns la un acord privind utilizarea abuzivă a inteligenței artificiale. Măsurile vin la trei ani de la...

La 82 de ani, Mick Jagger nu stă departe de scenă. The Rolling Stones vor să plece din nou în turneu

Trupa va lansa în iulie albumul „Foreign Tongues”, însă nu a anunțat încă datele pentru viitoarele concerte. Membrii trupei The Rolling Stones pregătesc lansarea celui...

Explozii puternice în SUA după ce un meteorit care se deplasa cu 120.000 km/h s-a fragmentat

Un meteorit care se deplasa cu 120.000 km/h a provocat o dublă explozie care a zguduit clădirile din Massachusetts și Rhode Island, în SUA. NASA...

O studentă din Viena urmează 14 facultăți în același timp și lucrează part time

Carolyn, o studentă de 32 de ani din Viena, urmează simultan 14 programe universitare. În paralel, lucrează și spune că își organizează strict timpul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.