StiripesurseExterneȘeful NATO s-a întâlnit cu Donald Trump în SUA

Șeful NATO s-a întâlnit cu Donald Trump în SUA

Publicat:

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit, vineri, cu președintele ales al SUA, Donald Trump, la Palm Beach, Florida, a declarat sâmbătă, potrivit Reuters, un purtător de cuvânt al Alianței.

„Au discutat gama de probleme de securitate globală cu care se confruntă Alianța”, a spus purtătorul de cuvânt, Farah Dakhlallah, într-o scurtă declarație, potrivit stiripesurse.

Citește și: Rezervele de aur ale Rusiei au ajuns la cel mai ridicat nivel din istoria sa. Cât valorează

Vineri, NATO nu a răspuns solicitărilor de comentarii cu privire la rapoartele presei olandeze conform cărora Rutte – un fost prim-ministru al Țărilor de Jos – ar fi zburat în Florida cu un avion guvernului olandez pentru a se întâlni cu Trump.

Mark Rutte este considerat ca unul dintre liderii europeni care au avut cel mai mult succes în relaţia cu Trump în timpul primului mandat al acestuia la Casa Albă, între 2017 și 2021.


Citește și: Denumirea „Bluetooth” își are originile într-un personaj istoric de acum 1.000 de ani

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

MApN de la București dezminte un fake news cu ruși care ar fi făcut inspecții în unitățile militare din România

Ministerul Apărării Naționale (MApN) afirmă că informațiile potrivit cărora reprezentanți ai Federației Ruse ar fi inspectat unități militare din România în anul 2023 sunt...

Școlile din Republica Moldova vor trece din subordinea consiliilor raionale în cea a Ministerului Educației

Guvernul modifică modul de administrare a institutiilor de invatamint. Executivul a aprobat reforma "Restart în educație", care prevede înființarea a 35 de Agenții Teritoriale...

Tatiana Nistorică, cercetată pentru corupție, demisă din funcția de secretară de stat la Ministerul Agriculturii

Tatiana Nistorică a fost demisă din funcția de secretară de stat la Ministerul Agriculturii. Decizia a fost luată astăzi, la prima ședință a noului...

Proiectul de revitalizare urbană din Criuleni, completat prin noi lucrări de infrastructură

Locuitorii orașului Criuleni beneficiază de  acces mai sigur și mai comod către parcul de pe malul Nistrului, după finalizarea lucrărilor de construcție a unei...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.