StiripesurseRăzboi in UcrainaMedvedev avertizează Occidentul împotriva luării în discuţie a posibilităţii de a...

Medvedev avertizează Occidentul împotriva luării în discuţie a posibilităţii de a dota Ucraina cu arme nucleare

Publicat:

Dmitri Medvedev, vicepreşedintele Consiliului Securităţii Rusiei, a declarat marţi că, în cazul în care Occidentul ar furniza arme nucleare Ucrainei, atunci Moscova ar putea considera un astfel de transfer ca echivalând cu un atac asupra Rusiei, oferind temei pentru o ripostă nucleară, informează Reuters, potrivit stiripesurse.ro.

Publicaţia americană New York Times a relatat săptămâna trecută că unii oficiali occidentali neidentificaţi au sugerat că preşedintele american Joe Biden ar putea oferi Ucrainei arme nucleare, deşi există temeri că un astfel de pas ar putea avea implicaţii grave. Potrivit publicaţiei, este vorba de a returna Ucrainei “armele nucleare de care a fost privată după prăbuşirea Uniunii Sovietice”.

Citeşte şi: POTOP de drone ruseşti asupra Kievului – Stiripesurse.md

“Politicieni şi jurnalişti americani discută în mod serios despre consecinţele transferului de arme nucleare către Kiev”, a declarat pe Telegram Medvedev, care a fost preşedinte al Rusiei între 2008 şi 2012.

Chiar şi ameninţarea cu un astfel de transfer de arme nucleare ar putea fi considerată drept o pregătire pentru un război nuclear împotriva Rusiei, susţine Medvedev. “Transferul efectiv al unor astfel de arme poate fi asimilat faptului împlinit al unui atac asupra ţării noastre”, conform doctrinei nucleare recent actualizate a Rusiei, a spus el.


Preşedintele rus Vladimir Putin a validat, prin decret, marţea trecută o doctrină nucleară revizuită, care declară că un atac convenţional asupra Rusiei din partea oricărei ţări care este susţinută de o putere nucleară va fi considerat un atac “comun” împotriva Rusiei. Decizia aprobării acestei variante actualizate a doctrinei nucleare ruse, despre care s-a vorbit şi mai înainte, a venit la scurt timp după decizia preşedintelui american Joe Biden de a permite Ucrainei să lovească ţinte din interiorul Rusiei cu rachete ATACMS, furnizate de SUA, ţinte de pe teritoriul rus.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O renumită destinație de iarnă mizează pe o goană după aur pentru a atrage turiști vara

O stațiune din Laponia a ascuns un lingou de aur în valoare de 20.000 de euro și îi provoacă pe turiști să îl găsească. Inițiativa...

Primul vaccin proiectat cu inteligență artificială a fost testat pe oameni

Cercetătorii de la Universitatea Cambridge au anunțat o premieră medicală care ar putea schimba modul în care lumea se pregătește pentru viitoarele pandemii. Primul vaccin...

Poate AI să înțeleagă depresia? Un studiu deschide noi perspective

Inteligența artificială ar putea deveni un instrument important pentru cercetarea în sănătatea mintală, potrivit unui nou studiu realizat în Germania, transmite Euronews. Problemele de sănătate...

Un fermier și-a transformat vechiul tractor în vehicul electric

Un fermier și-a transformat tractorul vechi de peste 50 de ani în vehicul electric. Proiectul nu s-a încheiat deoarece fermierul vrea ca bateria tractorului...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.