StiripesurseȘtirile zileiPAS o susține pe Lasconi în turul II al prezidențialelor din...

PAS o susține pe Lasconi în turul II al prezidențialelor din România

Publicat:

Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) o va susține în mod categoric pe Elena Lasconi în turul al doilea al alegerilor prezidențiale din România.

Citește și: S-au dus să-i salveze și au fost luați la pumni. Medicii raportează două incidente violente

Pot agenției IPN, despre aceasta a declarat președintele PAS, Igor Grosu. El s-a declarat mândru de faptul că „românii basarabeni au venit în număr atât de mare la vot – peste 80 de mii de cetățeni din țara noastră și-au exprimat opinia politică, o prezență aproape dublă față de primul tur al prezidențialelor din 2019”.

„Mă bucur că peste 80% dintre ei au votat candidați pro-democratici și pro-europeni, în timp ce extrema dreaptă a obținut un scor minuscul. Acest lucru demonstrează că românilor basarabeni le pasă de viitorul democratic și prosper al României și al Republicii Moldova”, a menționat Igor Grosu.

Potrivit lui Igor Grosu, în turul al doilea se vor confrunta Elena Lasconi, care s-a clasat pe primul loc în Republica Moldova, și Călin Georgescu, „un candidat de extremă dreaptă, care a exprimat în trecut simpatii față de grupări neo-fasciste, dar și față de dictatorul rus Vladimir Putin”.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Vasile Tofan primeşte felicitări de la Bucureşti şi Kiev

Noul prim-ministru al Republicii Moldova, Vasile Tofan, a fost felicitat de premierul Ucrainei, Serhii Korețki, și de premierul interimar al României, Ilie Bolojan, cu...

Pericol major de incendii: IGSU cere populației maximă prudență

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) avertizează că, potrivit prognozelor Instituției Publice „Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu”, pentru ziua de 22...

Maia Sandu a semnat decretul privind numirea Guvernului Tofan

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat miercuri, 22 iulie, decretul privind numirea Guvernului condus de Vasile Tofan. Documentul stabilește componența oficială a noului...

Zeci de străini NU au fost lăsaţi să intre în R. Moldova

În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 83.735 de traversări, iar cel al mijloacelor de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.