StiripesurseȘtirile zileiMarea verificare. Sunt supuse controlului vehiculelor ce transportă călători și mărfuri

Marea verificare. Sunt supuse controlului vehiculelor ce transportă călători și mărfuri

Publicat:

Până la 30 noiembrie, polițiștii desfășoară campania „Truck&Bus”, cu scopul de a verifica condițiile de exploatare a vehiculelor implicate în transportul călătorilor și al mărfurilor.

Citește și: Atenție! Expiră termenul limită pentru depunerea cererilor pentru compensații

Va fi verificată respectarea reglementărilor de siguranță și conformitate a mijloacelor de transport. Inspectorii vor acorda o atenție deosebită la exploatarea vehiculelor echipate cu surse de lumină de tip (Xenon) sau (LED), care nu sunt conforme cu modelele prevăzute, nerespectarea reglementărilor privind transportul mărfurilor și amplasarea neautorizată a publicității pe autovehicule, utilizarea mijloacelor de transport cu portierele din față umbrite, nerespectarea numărului prevăzut de călători și reutilarea mijloacelor de transport fără coordonarea poliției.

De asemenea, polițiștii de patrulare vor atrage atenția la exploatarea vehiculelor dotate cu dispozitive sonore și luminoase neconforme cu reglementările pentru trafic.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Bibliotecile și sectorul editorial din Moldova trec în format digital

Republica Moldova își va transforma digital bibliotecile și sectorul editorial. Biblioteca Națională a găzduit sesiunea publică de prezentare a Planului de Acțiuni pentru Transformarea...

România, pe regiuni. Ce poți vizita, mânca și care sunt costurile

România oferă o paletă multiculutrală și diversă. Românii pot vizita litoralul Mării Negre, Delta Dunării, satele din Maramureș, mănăstirile din Bucovina și cetățile medievale...

Lucrările de reabilitare a Scuarului Consiliului Europei din sectorul Buiucani avansează

Lucrările de reabilitare și modernizare a Scuarului Consiliului Europei, situat în sectorul Buiucani al Capitalei, continuă în ritm susținut. Municipalitatea a demarat o amplă intervenție...

Arest preventiv până la 1 august pentru Tatiana Nistorică, secretara de stat de la Ministerul Agriculturii

Magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, au admis demersul procurorilor și au dispus plasarea în arest preventiv a secretarei de stat de la Ministerul Agriculturii...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.