StiripesurseExterneParlamentul din Georgia anunţă organizarea de alegeri prezidenţiale pe 14 decembrie

Parlamentul din Georgia anunţă organizarea de alegeri prezidenţiale pe 14 decembrie

Publicat:

Georgia va organiza un scrutin prezidenţial pe 14 decembrie, proces ce urmează să consolideze controlul partidului aflat la putere, Visul georgian, informează marţi AFP şi dpa.

Scrutinul survine într-o perioadă de turbulenţe politice pentru mica republică ex-sovietică din Caucaz, în care Visul Georgian – aflat la putere din 2012 şi acuzat de criticii săi de derivă autoritară prorusă – a câştigat alegerile legislative din octombrie, rezultatul fiind însă respins de opoziţie, potrivit stiripesurse.

Citește și: Denumirea „Bluetooth” își are originile într-un personaj istoric de acum 1.000 de ani

Legitimitatea noului parlament a fost contestată încă de la prima sa sesiune, luni, atât de manifestanţi cât şi de preşedinta prooccidentală Salome Zurabişvili, care a sesizat Curtea constituţională pentru anularea rezultatelor alegerilor.

Cu toate acestea, marţi aleşii georgieni s-au reunit pentru a aproba data următoarelor alegeri prezidenţiale.


Pentru prima dată, viitorul preşedinte va fi ales de un colegiu electoral şi nu prin vot popular, în baza unei modificări constituţionale adoptate de Visul Georgian în 2017.

Parlamentul georgian a indicat că învestitura viitorului lider va avea loc pe 29 decembrie.

Aleşii opoziţiei, care au lansat un boicot, nu au participat la vot.

Citește și: Rezervele de aur ale Rusiei au ajuns la cel mai ridicat nivel din istoria sa. Cât valorează

Colegiul electoral care trebuie să-l aleagă pe preşedinte este format din 300 de membri, incluzând 150 de deputaţi şi reprezentanţi locali şi regionali. Preşedintele, ale cărui prerogative sunt foarte limitate în Georgia, va fi ales pentru un mandat de cinci ani. Dacă un candidat nu întruneşte două treimi din voturi în primul tur, va fi organizat un al doilea, la care este suficientă o majoritate simplă.

Reforma constituţională din 2017 prevede între altele că preşedintele nu mai este autorizat să negocieze cu ţări străine sau să declare legea marţială fără aprobarea premierului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Sute de spitale din România, paralizate de o grevă de avertisment

Angajații din aproape 500 de spitale din România au participat ieri la o grevă de avertisment de două ore, nemulțumiți de proiectul noii legi...

UK: planul pe zece ani al noului prim-ministru Burnham și posibila majorare a impozitelor

Andy Burnham îi succede lui Keir Starmer în funcția de prim-ministru al Marii Britanii. În primul său discurs el a anunțat un plan pe...

Primele „Case ale Femeii” vor fi deschise în R. Moldova

Republica Moldova va deschide primele „Case ale Femeii”, servicii de locuire tranzitorie destinate femeilor care au supraviețuit violenței domestice și copiilor acestora. Primele două centre...

Telefonul îți distruge degetele mari. Cum poți preveni acest lucru

Folosirea excesivă a telefonului poate provoca dureri la degetul mare, tunel carpian sau tendinita De Quervain. Medicii spun cum previi problema. Modul în care folosim...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.