StiripesurseȘtirile zileiExpert despre tarifele la gaz: Procurorii anticorupție trebuie să intervină urgent

Expert despre tarifele la gaz: Procurorii anticorupție trebuie să intervină urgent

Publicat:

În legătură cu solicitarea de majorare a tarifelor la gaz și graba organizării ședinței la ANRE pentru revizuirea tarifelor „procurorii anticorupție trebuie să intervină urgent pentru a investiga legalitatea acestei decizii și contextul care a condus la ea”.

Citește și: SA „Moldovagaz” explică necesitatea majorării tarifelor cu 39,7%

De această părere este expertul economic Veaceslav Ioniță, care atrage atenția asupra faptului că „ANRE este o instituție publică, nu un SRL care poate lua decizii pe loc, fără respectarea procedurilor legale”.  Expertul precizează că după primirea solicitării de la un furnizor, ANRE are 10 zile lucrătoare pentru a analiza documentele și a decide dacă cererea poate fi supusă consultării publice. După această analiză, toate documentele relevante trebuie publicate pentru a permite accesul publicului. Conform legii, ANRE trebuie să acorde minimum 15 zile lucrătoare pentru consultări publice. În această perioadă, părțile interesate  pot analiza documentele și pot trimite observații, obiecții sau sugestii. După perioada de consultare publică, ANRE trebuie să aloce timp pentru a analiza toate observațiile primite. După finalizarea analizei, ANRE este obligată să anunțe ședința publică de examinare a tarifelor cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de desfășurare. În cadrul ședinței publice, ANRE analizează toate documentele, inclusiv feedback-ul primit, și decide dacă aprobă, respinge sau amână cererea. Este important de subliniat că ședința nu poate avea loc mai devreme de 35 de zile lucrătoare de la depunerea cererii, ceea ce înseamnă aproximativ 50 de zile calendaristice. Astfel, o cerere depusă pe 26 noiembrie 2024 nu poate fi examinată legal mai devreme de 20 ianuarie 2025.

„ANRE ignoră toate aceste reguli și dorește să ia o decizie într-o grabă inexplicabilă. Avem toate motivele să credem că această presiune vine din afara țării, iar interesul public este sacrificat în favoarea unor directive externe. Consumul mare de gaze naturale în sezonul rece ar însemna că moldovenii vor plăti cel puțin 2 miliarde de lei în plus în această iarnă”, specifică Ioniță.

Expertul apreciază că dacă totuși ANRE se va întruni în  ședință este imperativ ca Procuratura Anticorupție să investigheze situația și să determine dacă s-a încălcat legea.


 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Moldova va încheia acorduri bilaterale pentru promovarea și protejarea reciprocă a investițiilor cu Suedia și Kazahstan

Republica Moldova va iniția negocieri cu Regatul Suediei și Republica Kazahstan pentru încheierea unor acorduri privind promovarea și protejarea reciprocă a investițiilor. Comisia pentru...

Razii pe Nistru: Peste 130 de pescari, verificați și amenzi de peste 12 mii de lei pentru încălcarea legislației de mediu

Razii ample pe râul Nistru. Inspectorii de mediu au verificat peste 130 de pescari și au aplicat amenzi de peste 12 mii de lei...

Judecătorul Ion Chirtoacă andidează pentru un post vacant de judecător la CSJ

Judecătorul Ion Chirtoacă de la Judecătoria Chișinău candidează pentru un post vacant de judecător la Curtea Supremă de Justiție. CSM urmează să examineze în...

Kazahstanul reia exporturile de petrol pentru România prin Marea Neagră

România primește o veste bună după ce prețurile carburanților au început din nou să crească din cauza opririi livrărilor de petrol din Kazahstan. Ministerul Energiei...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.