StiripesurseȘtirile zileiCuba elimină comunismul din Constituţie şi instituie dreptul la proprietate privată

Cuba elimină comunismul din Constituţie şi instituie dreptul la proprietate privată

Publicat:

Adunarea Naţională a Puterii Populare (Parlamentul) din Cuba a început sâmbătă dezbaterea textului unei noi Constituţii a ţării, care elimină termenul “comunism” şi include dreptul la proprietate privată, transmite agenţia EFE, conform agerpres.

Varianta constituţională propusă dezbaterii, de sâmbătă până luni, celor peste 600 de deputaţi cubanezi menţionează doar “socialismul” ca politică de stat, a dezvăluit presa oficială, faţă de textul în vigoare din 1976 care consemna, la articolul 5, înaintarea “spre societatea comunistă”.

Citește și : ONU cere israelienilor şi palestinienilor să evite „un nou conflict devastator”

“Aceasta nu vrea să arate că renunţăm la ideile noastre, ci că, în viziunea noastră, ne gândim la o ţară socialistă, suverană, independentă, prosperă şi durabilă”, a argumentat săptămâna aceasta preşedintele Adunării Naţionale, Esteban Lazo, în timpul sesiunilor preliminare în care parlamentarii au analizat propunerea de reformă constituţională.

Pentru a apăra suprimarea termenului “comunism”, Lazo a susţinut de asemenea, potrivit publicaţiei de stat Granma, că situaţia actuală din Cuba şi contextul internaţional diferă mult în comparaţie cu anul 1976.


Pe de altă parte, articolul 21 al noului text supus dezbaterii recunoaşte “alte forme de proprietate precum cooperativa, proprietatea mixtă şi proprietatea privată” şi admite investiţiile străine ca “o necesitate şi un element important al dezvoltării”.

Articolele dedicate economiei în noul text sunt mult diferite faţă de actuala Constituţie cubaneză, care recunoaşte doar proprietatea de stat şi cooperativa agricolă, în conformitate cu modelul de stat comunist impus de fostul lider Fidel Castro, după Revoluţia din 1959.

În plan politic, textul proiectului confirmă că nu vor exista schimbări în “caracterul socialist al sistemului politic şi social” şi menţine ca “forţă conducătoare supremă” Partidul Comunist Cubanez (unicul legal), însă instituie postul de preşedinte al Republicii, limitează mandatul acestuia la zece ani şi propune crearea unei funcţii de prim-ministru.

Citește și : Trump: Am fost sever criticat de presa știrilor false că am fost prea bun cu președintele Putin

O altă schimbare preconizată de reforma constituţională de la Havana propune definirea căsătoriei ca “uniune între două persoane”, ceea ce ar deschide poarta spre mariajele homosexuale, una dintre principalele revendicări ale comunităţii LGBTI din ţară, notează EFE.

Constituţia în vigoare în Cuba defineşte căsătoria ca “uniunea voluntară dintre un bărbat şi o femeie”, ceea ce împiedica aprobarea unei modificări a Codului Familiei care să legalizeze uniunile între persoane de acelaşi sex.

Se preconizează ca luni să fie aprobat în plen proiectul noii Constituţii, după care acesta va fi supus consultării populare.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ministrul Sănătății a avut o întrevedere de rămas-bun cu reprezentanta UNICEF Moldova

Ministrul Sănătății, Emil Ceban, a avut o întrevedere cu reprezentanta UNICEF Moldova, Maha Damaj, cu ocazia încheierii mandatului acesteia în țara noastră. Citește și: Geniștii...

Moldova produce și exportă din ce în ce mai multe drone

Republica Moldova a exportat, în 2025, drone în valoare de 630 de mii de dolari, iar în ultimii trei ani, exporturile de drone au...

Mecanism nou pentru soluționarea litigiile dintre comercianți și consumatori

Litigiile consumatorilor din Republica Moldova cu comercianții vor putea fi soluționate printr-un mecanism extrajudiciar, după operaționalizarea entităților de soluționare alternativă a litigiilor (SAL), potrivit...

Ciochină și Andronache rămân după gratii

Ex-primarul de la Boldurești, Nicanor Ciochină, și Ion Andronache rămân după gratii, după ce Curtea de Apel a respins recursurile depuse atât de avocați,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.