StiripesurseCultură și MediaDiverseLady Gaga va susţine un concert gratuit pe plaja Copacabana din...

Lady Gaga va susţine un concert gratuit pe plaja Copacabana din Rio

Publicat:

Vedeta pop americană Lady Gaga va susţine un concert gratuit pe plaja Copacabana din Rio de Janeiro, Brazilia, în mai 2025, au declarat vineri pentru Reuters două surse familiarizate cu acest subiect, spectacolul urmând să atragă, potrivit estimărilor, sute de mii de fani.

Demersul se înscrie în eforturile oraşului brazilian de a institui ceea ce primarul Eduardo Paes a numit “Celebration May”, o serie de show-uri ce vor aduce în faţa publicului superstaruri internaţionale care vor cânta gratuit, organizate, potrivit autorităţilor, pentru a impulsiona economia locală, potrivit stiripesurse.

Citește și: Denumirea „Bluetooth” își are originile într-un personaj istoric de acum 1.000 de ani

Universal Music, casa de discuri care o promovează pe Lady Gaga, nu a răspuns la o solicitare de comentarii. Nici reprezentanţii cântăreţei nu au răspuns imediat la o solicitare de comentarii.

Madonna a înregistrat un succes uriaş în luna mai cu spectacolul său gratuit de pe plaja Copacabana, când interpreta pieselor “Like a Prayer” şi “Vogue” a atras un public estimat la 1,6 milioane de persoane.


“Puteţi fi siguri că va fi ea (Lady Gaga), iar concertul ar trebui să aibă loc la 3 mai”, a declarat una dintre surse, care a solicitat să rămână anonimă în contextul în care nu a fost făcut încă un anunţ oficial.

O a doua sursă a confirmat că artista cunoscută pentru hituri precum “Bad Romance” şi “Poker Face”, în vârstă de 38 de ani, va susţine un concert la Rio de Janeiro, adăugând că a fost luată în considerare şi formaţia rock irlandeză U2.

Primarul Eduardo Paes declarase la începutul acestei săptămâni că a încheiat o înţelegere preliminară pentru a aduce un star pop internaţional pentru un concert la Copacabana, însă nu dezvăluise numele artistului.

Un acord final este aşteptat în următoarele săptămâni, notează Reuters.

Pentru concertul Madonnei, administraţia locală s-a bazat pe banii sponsorilor, dar a folosit şi fonduri publice, afirmând la acea vreme că profitul estimat la 300 de milioane de reali (49,97 de milioane de dolari) a depăşit cu mult investiţia de 10 milioane de reali.

Citește și: Rezervele de aur ale Rusiei au ajuns la cel mai ridicat nivel din istoria sa. Cât valorează

Perspectiva unui nou “mega-spectacol” la Rio a entuziasmat fanii şi industria turismului.

“Primarul a spus deja că obiectivul său este să aducă mari spectacole la Rio. Madonna a fost un succes absolut. Lady Gaga va fi, de asemenea, un succes, iar piaţa turismului va răspunde foarte bine”, a declarat Alfredo Lopes, liderul sindicatului hotelier din Rio.

Printre concertele gratuite organizate în trecut la Copacabana s-au numărat showuri susţinute de Rolling Stones, Rod Stewart şi Lenny Kravitz.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Explozii puternice în SUA după ce un meteorit care se deplasa cu 120.000 km/h s-a fragmentat

Un meteorit care se deplasa cu 120.000 km/h a provocat o dublă explozie care a zguduit clădirile din Massachusetts și Rhode Island, în SUA. NASA...

O studentă din Viena urmează 14 facultăți în același timp și lucrează part time

Carolyn, o studentă de 32 de ani din Viena, urmează simultan 14 programe universitare. În paralel, lucrează și spune că își organizează strict timpul...

Arheologii au descoperit un tunel subteran uriaș ascuns în Ierusalim. Nimeni nu știe cine l-a săpat

În adâncurile unui viitor șantier de construcții, arheologii au descoperit un tunel uriaș ascuns, a cărui origine și scop rămân necunoscute. Săpăturile au fost efectuate...

4 iunie: Ziua internaţională a copiilor victime ale agresiunii (ONU)

La 4 iunie în fiecare an este marcată Ziua internaţională a copiilor victime ale agresiunii (International Day of Innocent Children Victims of Aggression) prin...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.