StiripesurseCultură și MediaDiverseValoarea compensației la energie se va afla până la sfârșitul acestei...

Valoarea compensației la energie se va afla până la sfârșitul acestei săptămâni

Publicat:

Autoritățile spun că fac tot posibilul ca cetățenii să aibă o claritate în privința valorii compensației la energie, până la finele acestei săptămâni. Plățile monetare vor varia între 300 și 800 de lei și vor fi calculate individualizat.

Gospodăriile cu venituri mici, vor avea compensații mai mari, celelalte vor primi plăți mai mici sau în general s-ar putea să nu se califice pentru compensații, bunăoară, în cazul celor ale căror venituri depășesc 30 de mii de lei pe lună, a precizat secretara de stat de la Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Corina Ajder la emisiunea „Zi de Zi” de la Radio Moldova. Cei care se vor califica pentru compensații nu vor primi mai puțin de 300 de lei, a subliniat ea, potrivit radiomoldova.md.

Citește și: Rezervele de aur ale Rusiei au ajuns la cel mai ridicat nivel din istoria sa. Cât valorează

Nimeni nu va fi exclus doar fiindcă nu există buget, dacă are necesitatea și corespunde criteriilor care urmează să fie aprobate în detalii săptămâna aceasta în ședință de Guvern. Nu se pune problema că oamenii nu vor primi compensații fiindcă nu există buget. El a fost gândit, a fost planificat. Noi am făcut simulări, inclusiv pe numărul de cazuri de anul trecut, care este unul similar. Nu există surprize, noi știm la ce să ne așteptăm și tot ce se întâmplă e în limita așteptărilor pe care le-am avut”, a notat Corina Ajder.

În decembrie, când intră în vigoare tariful majorat la gazele naturale, valoarea compensațiilor va fi ajustată, a precizat Corina Ajder. Ajustări se vor face și dacă, eventual, se va majora tariful la energia termică.


Vom face modificările necesare în cadrul legal pentru a asigura că oamenii nu achită mai multe pentru aceste facturi, doar pentru că s-a majorat tariful. Vom compensa mai mult pentru a ne asigura că nici o gospodărie nu achită un tarif mai mare decât cel achitat în sezonul precedent”, a adăugat secretara de stat de la Ministerul Muncii și Protecției Sociale.

Citește și: Denumirea „Bluetooth” își are originile într-un personaj istoric de acum 1.000 de ani

Amintim că, peste 700 de mii de gospodării s-au înregistrat pe platforma guvernamentală compensatii.gov.md. În acest an, plățile nu vor fi direct în factură, ci vor fi transferate pe card sau la poștă. Compensațiile pentru luna noiembrie vor fi achitate la mijlocul lunii decembrie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O destinație preferată de turiști europeni, afectată de o problemă care îngrijorează autoritățile

O destinație de vacanță preferată de milioane de turiști europeni este vizată de avertismente privind calitatea apei de pe unele plaje. Specialiștii atrag atenția...

JD Vance a devenit tată pentru a patra oară

Vicepreședintele Statelor Unite, JD Vance, și soția sa, Usha Vance, au anunțat duminică nașterea celui de-al patrulea copil al familiei. Băiețelul, care a primit numele...

Persoanele care trăiesc în zone cu trafic intens ar putea avea un risc mai mare de Parkinson

Expunerea pe termen lung la zgomotul traficului rutier a fost asociată cu un risc mai ridicat de a dezvolta boala Parkinson, probabil din cauza...

Pașaportul României urcă în topul mondial. Românii pot călători fără viză în 178 de destinații

România ocupă locul 11 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume, realizat de Henley Passport Index, iar cetățenii români pot călători fără viză...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.