StiripesurseȘtirile zileiProfesorii amenință cu proteste. Cer o majorare de salarii mai mare...

Profesorii amenință cu proteste. Cer o majorare de salarii mai mare decât cea prevăzută

Publicat:

Profesorii amenință cu proteste și cer majorări de salarii mai mari decât cele prevăzute în proiectul Bugetului pentru anul viitor.

Citește și: Vadim Ceban: Procesul de achiziție a gazului continuă

Mai mult, membrii sindicali își exprimă nedumerirea față de faptul că, în ultimele trei luni, nu a fost convocată ședința Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective. Semnatarii declarații amintesc că acest lucru contravine legii și cer convocarea de urgență a Comisiei.

„Dacă în urma acestor negocieri nu se va soluționa problema aducerii Valorii de Referință la parametrii solicitați, adică 3 100 de lei, ceea ce ar însemna o majorare de aproximativ 35%, ne rezervăm dreptul de a organiza acțiuni de protest”, se menționează într-o declarație emisă de Federația sindicală a educației și științei.

Sindicaliștii se declară nemulțumiți de faptul că parametrii Bugetului pentru anul 2025 includ cifre „departe de cele așteptate”. Proiectul prevede, începând cu 1 ianuarie 2025, a salariilor angajaților din sectorul bugetar, se stabilește valoarea de referință în mărime de 2 200 de lei, ce constituie doar 4,8%.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Procurorii au deschis 70 de dosare care vizează Partidul Șor și structurile afiliate

Procurorii anticorupție au pornit, în ultimii șapte ani, 70 de cauze penale privind finanțarea ilegală a partidelor, coruperea alegătorilor și fraudele electorale asociate fostului...

Ministerul Justiției avertizează asupra unei noi tentative de fraudă

Ministerul Justiției avertizează cetățenii cu privire la o nouă tentativă de fraudă, în care denumirea instituției și identitatea conducerii sunt folosite în mod abuziv...

Tofan ‘taie-n carne vie’: Ministerele trebuie să propună rapid reduceri de cheltuieli

Premierul Vasile Tofan a cerut ministerelor și agențiilor din subordine să prezinte, până la 22 septembrie, propuneri pentru optimizarea aparatului de stat. Solicitarea a...

Cum se reflectă în presa internaţională noul Guvern de la Chişinău

Învestirea Guvernului condus de Vasile Tofan a fost reflectată pe larg de mai multe publicații și agenții internaționale, care pun accent pe continuitatea parcursului...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.