StiripesurseȘtirile zileiSute de cadre didactice vor beneficia de cursuri de formare

Sute de cadre didactice vor beneficia de cursuri de formare

Publicat:

920 de cadre didactice vor beneficia de cursuri de formare cu sprijinul a 80 de mentori naționali.

Citește și: Testul poligraf pentru militari prin contract

Potrivit directoarei Institutului Național pentru Educație și Leadership, Viorica Andrițchi, prin intermediul acestui sistem de mentorat, se încearcă schimbarea accentul în formarea profesorilor.

Autoritățile de profil își propun să treacă de la formarea centralizată în formarea în instituții, acolo unde „se întâmplă problemele care persistă în sistemul educațional prin conjugarea eforturilor și prin comunicarea în instituția școlară”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Șefa CC: Investiția în profesia de judecător înseamnă investiție în democrație și parcursul european al R.Moldova

Președinta Curții Constituționale, Domnica Manole, a participat vineri, 24 iulie, la Conferința națională cu tema „Consolidarea atractivității profesiei de judecător: măsuri imediate și soluții...

Cine poate investi în valori mobiliare de stat direct și fără comisioane

Ministerul Finanțelor pune la dispoziția investitorilor un ghid actualizat privind valorile mobiliare de stat, care explică modul în care persoanele fizice și companiile pot investi...

AMTAP oferă 240 de locuri bugetare la admiterea 2026. Înscrierile încep pe 27 iulie

Tinerii care își doresc o carieră în domeniul artelor pot aplica la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice (AMTAP), care a lansat admiterea...

R. Moldova testează noi soiuri de cânepă industrială și soia pentru diversificarea sectorului agricol

Dezvoltarea practicilor agricole adaptate provocărilor climatice și valorificarea potențialului culturilor de cânepă industrială și soia au fost discutate în cadrul unui seminar la care...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.