StiripesurseȘtirile zileiRăzboiul din Afganistan a strămutat peste 162.000 de persoane

Războiul din Afganistan a strămutat peste 162.000 de persoane

Publicat:

Cel puţin 162.000 de persoane şi-au părăsit căminele de la începutul acestui an din cauza conflictului în Afganistan, a anunţat Biroul Naţiunilor Unite pentru Coordonarea Activităţilor Umanitare (UNOCHA), transmite marţi dpa, potrivit agerpres.

Un total de 162.157 de persoane au fost strămutate în perioada 1 ianuarie – 22 iulie, numai în ultimele patru săptămâni cel puţin 30.000 de oameni fiind nevoite să-şi părăsească locuinţele.

Vezi şi: Incendiile de vegetaţie fac victime în Grecia. Cel puţin 50 de oameni au murit

În cursul anului trecut, aproximativ 445.000 de persoane au fost strămutate în Afganistan ca urmare a conflictului intern.

Armata afgană luptă contra insurgenţilor talibani, dar şi militanţilor grupării Stat Islamic, care câştigă noi poziţii mai ales în nordul Afganistanului.


Citeşte şi: Hackerii ruşi au spart reţelele americane de electricitate (WSJ)

Pentru prima dată după căderea regimului taliban în 2001 şi izbucnirea violenţelor armate care au devastat Afganistanul, talibanii au anunţat o încetare a focului pentru trei zile în perioada sărbătorii Eid al-Fitr, care marchează sfârşitul Ramadanului, luna de post a musulmanilor.

Cel puţin 14,5% dintre cele aproximativ 400 de districte din Afganistan sunt controlate total de talibani, în timp ce 30% fac obiectul disputei cu forţele proguvernamentale. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

ANRE anunţă noile preţuri la carburanţi

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a publicat prețurile maxime de referință la produsele petroliere principale pentru mâine. Astfel, prețul unui litru de benzină...

CNSM cere majorarea salariului minim

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) solicită Guvernului să stabilească din timp salariul minim pentru anul 2027 și propune majorarea acestuia până la...

Cod Galben de viituri pe râurile mici din sudul Moldovei

Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu (AMM) a emis Cod Galben de scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie pentru astăzi, 22 iulie. Meteorologii...

VIDEO Guvernul Tofan se întrunește în prima ședință

Cabinetul de miniștri, în frunte cu Vasile Tofan, are astăzi prima ședință. Pe agendă se află mai multe proiecte. Astfel, noul Guvern va examina proiectul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.