StiripesurseExterneUniunea Europeană face apel la o tranziţie paşnică şi ordonată în...

Uniunea Europeană face apel la o tranziţie paşnică şi ordonată în Siria

Publicat:

Uniunea Europeană a făcut luni apel la o tranziţie ”paşnică şi ordonată” în Siria, după înlăturarea regimului Bashar al-Assad de la putere, transmite AFP, potrivit stiripesurse.ro.

”Este imperativ ca toate părţile implicate să se angajeze într-un dialog incluziv, dirijat şi controlat de către sirieni, cu privire la toate chestiunile cheie în scopul garantării unei tranziţii ordonate, paşnice şi capabile să includă toate comunităţile ţării. Astăzi suntem alături de toţi sirienii, atât din ţară cât şi din diaspora, care sunt plini de speranţă, dar şi alături de cei care se tem de un viitor incert”, a indicat într-un comunicat şefa diplomaţiei UE, Kaja Kallas.

Citeşte şi: Ruşii au rămas fără singura lor bază navală din Mediterană și evacuează în grabă tehnica militară de la Khmeimim – Stiripesurse.md

În acest context, blocul comunitar european susţine ferm activitatea emisarului special al ONU pentru Siria, Geir Pedersen, prin toate instrumentele UE legate de această activitate.

Reprezentanta UE a subliniat că este esenţial să se menţină integritatea teritorială a Siriei, să fie respectată independenţa, suveranitatea şi instituţiile de stat ale acestei ţări şi să fie respinse toate formele de extremism.


De asemenea, UE a cerut evitarea oricăror alte violenţe, asigurarea protecţiei civililor şi respectarea dreptului internaţional, inclusiv a dreptului umanitar internaţional.

Preşedintele înlăturat Bashar al-Assad a fugit duminică din Damasc, alungat de o ofensivă spectaculoasă a rebelilor islamişti, un punct de cotitură în istorie care a pus capăt unei jumătăţi de secol de conducere necontestată de către clanul familiei sale. Kremlinul a refuzat luni să confirme dacă liderul sirian se află la Moscova, aşa cum au susţinut agenţiile ruse de presă duminică.

Pe 27 noiembrie, o coaliţie de rebeli condusă de grupul islamist radical HTS a lansat o ofensivă din Idlib (nord-vest). În zece zile, confruntaţi cu prăbuşirea forţelor guvernamentale, rebelii au cucerit teritorii vaste şi oraşele Alep (nord), Hama (centru), Deraa (sud) şi Homs, înainte de a intra în capitală.

Este cea mai spectaculoasă ofensivă de la începutul războiului civil, declanşat în 2011 după reprimarea sângeroasă a manifestaţiilor pro-democraţie şi care a făcut peste 500.000 de morţi. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Vasile Tofan: Reforma justiției trebuie să continue, chiar dacă procesul implică întârzieri și dificultăți

Reforma justiției trebuie să continue, chiar dacă procesul implică întârzieri și dificultăți, a declarat premierul desemnat Vasile Tofan în cadrul ședinței de astăzi a...

Ambasadorul Moldovei, convocat la MAE rus pentru presupuse încălcări ale Convenției de la Viena

Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău a confirmat convocarea ambasadorului Lilian Darii la Ministerul rus de Externe. Instituția a reiterat, în contextul evoluțiilor recente...

VIDEO Prima ședință a noului guvern ar putea avea loc chiar mâine

Prima ședință a noului Executiv ar putea avea loc chiar mâine, imediat după învestire. Anunțul a fost făcut de președintele Parlamentului, Igor Grosu, care...

Costiuc nu-i dă prea multe zile viitorului Guvern: „Pleacă mai repede decât celălalt”

Președintele fracțiunii parlamentare „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc, anticipează că Guvernul Tofan nu va rămâne prea mult timp la guvernare și își va da demisia...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.